Dacă într-o postare anterioară am discutat despre dependenţa de substanţe, referindu-mă la aspectul biologic (fiziologic) al adicţiilor, acum doresc să abordez şi cealaltă faţetă, respectiv dependenţa psihologică.
De la început aş vrea să precizez două lucruri.
În primul rȃnd faptul că în cazul consumului de droguri, cele două tipuri de dependente coexistă, şi fiecare din cele două elemente contribuie la întărirea adicţiei. Mai mult, sevrajul fiziologic (simptomele negative resimţite la încetarea consumului) poate să se atenueze uneori mult mai rapid decât “sevrajul psihologic”. Un exemplu în acest sens este adicţia de nicotină. Studiile au arătat că dependenţa fiziologică de nicotină dispare după 7-10 zile de la eliminarea consumului. Şi totuşi, fumătorii suferă mult mai mult atunci cȃnd renunţă la fumat. Pe ei îi veţi auzi aducȃnd în discuţie “dependenţa de gestul fumatului”, respectiv dificultatea de a-şi găsi un mod de relaxare alternativ. Mulţi oameni au auzit cum că odată cu lăsatul de fumat s-au câștigat kilograme în plus; de fapt nu este vorba de o funcționare biologică diferită a corpului, ci de faptul că fostul fumător nu prea mai are “ce să facă cu mȃinile” şi în loc să “ducă la gură” ţigara, începe să “ronţăie” chips-uri, ciocolată sau alune. Mai multe despre acest mecanism un pic mai tȃrziu, dar mai întȃi să închei cu precizările iniţiale.
A doua precizare este că dependenţa psihologică nu este strict legată de consumul de substanţe, ea se poate extinde şi la activităţi, şi aşa se ajunge la dependenţa de jocuri de noroc, pariuri, jocuri video, cumpărături, selfie-uri, jogging, etc. Cu alte cuvinte atȃta vreme cȃt o activitate ocupă o pondere rezonabilă în viaţa unei persoane, aceasta poate fi considerată recreativă, în timp ce practicarea ei în exces şi cu afectarea restului funcţionării sociale se încadrează la dependenţe.
Dar cum se formează dependenţa psihologică?
Totul începe de la învățarea prin întărire (descrisă pe larg aici), învăţare deosebit de utilă pentru psihic, şi care stă la baza majorităţii comportamentelor noastre adaptive. Pe scurt, învăţarea prin întărire se referă la dorinţa unei persoane de a repeta un comportament care a avut anterior consecinţe pozitive, deoarece se anticipează plăcerea resimţită la repetarea acelor consecinţe.
Un element important de reţinut este însă acela că satisfacţia anticipată de psihicul uman este întotdeauna mai mare decȃt cea resimţită efectiv în momentul în care recompensa este obţinută. Această experienţă a avut-o fiecare dintre noi, şi o să dau un exemplu simplu, din copilărie: l-am tot aşteptat pe Moş Crăciun, gȃndindu-ne cȃt de încȃntaţi vom fi cȃnd vom primi jucăria dorită (si pentru care “am fost cuminţi” un an întreg … sau măcar ultimele două săptămâni înainte de Crăciun!); am şi primit-o. Însă … a fost plăcut, dar parcă nu chiar atȃt de extraordinar pe cȃt credeam. (Notă – pentru unii această diferenţă de intensitate a satisfacţiei ajunge chiar să se “traducă” într-o relativă tristeţe). Asta este tot o caracteristică adaptivă, care ţine psihicul uman în continuă dorinţă de acţiune şi este baza evoluţiei noastre personale în toate domeniile.
Dar … iată că anticiparea plăcerii obţinute din consum de droguri, de nicotină, de alcool, sau din cumpărături, pariuri sportive sau alte activităţi este şi un imbold puternic şi pentru continuarea acestor practici. Mai mult decȃt atȃt, resimţirea unei satisfacţii mai mici decȃt cea anticipată este şi un motor pentru creşterea consumului sau a timpului dedicat unor activităţi adictive.
O altă componentă a adicţiei psihologice este asocierea consumului cu anumite activităţi: că e vorba de un pahar de vin înainte de o întȃlnire romantică (pentru “a-şi face curaj”), că se caută claritate pentru o prezentare, sau un exces de energie pentru o petrecere, sau un grad de relaxare pentru o seară cu insomnii, deja asocierea este foarte puternică (aici este vorba de condiţionare clasică în mare măsură). Persoanele dependente au deja un mecanism de asociere a substanţei/activităţii cu o anumită stare şi un anumit context, de exemplu foştii fumători nu prea mai ştiu ce să facă atunci cȃnd iau o pauză din treburile curente (bine cunoscuta “pauză de ţigară”).
Acestea sunt motivele pentru care o persoană care încearcă să renunţe la o adicţie (de substanţe sau activităţi) va experimenta şi simptome de sevraj psihologic (pe lȃngă sevrajul fiziologic în cazul consumului de substanţe/alcool).
Un prim simptom este “pofta” de reluare a consumului, respectiv imaginarea acestuia (uneori obsesiv) şi fie a potenţialelor efecte plăcute, fie a dispariţiei stării de nervozitate sau iritabilitate rezultate din abţinerea de la substanţa/activitatea care face obiectul dependenţei. Uneori preocuparea este atȃt de puternică încȃt împiedică persoana să se bucure de celelalte aspecte ale vieţii; psihicul parcă nu mai poate să valorizeze corespunzător satisfacţiile obţinute din activităţile adaptive, pentru că este preocupat obsesiv de retragerea a ceea ce reprezenta un comportament adictiv.
Un al doilea aspect este tendinţa de negare a adicţiei psihologice: persoana dependentă ignoră problema (iar cȃnd apar conştientizări acestea sunt rapid izolate, “uitate”, ca mecanism de apărare a eului). Dacă aceasta este relevată de un apropiat, acesta este respins, uneori chiar agresiv. De multe ori o discuţie în contradictoriu cu o altă persoană asupra consecinţelor negative ale adicţiei duce la un refugiu psihologic imediat … chiar în dependenţa în cauză.
De reţinut că adicţia psihologică apare mai uşor la persoanele cu un istoric de traumă, la personalitătile caracterizate prin căutarea de senzaţii sau cu dificultăţi de control al impulsurilor, sau dimpotrivă, la persoanele retrase, inhibate, cu grad mare de anxietate. Aceasta însă nu înseamnă că dependenţele sunt inevitabile pentru astfel de persoane şi nici că lipsa factorilor de risc garantează protecţia împotriva adicţiilor.
În final mai doresc să menţionez un tip de activitate adictivă: jocurile video. Acestea pot reprezenta la fel de bine o activitate recreativă, dar pot deveni adictive, inclusiv pot să ajungă să reprezinte o alternativă care vine să concureze puternic activităţile şcolare ale copiilor, adolescenţilor şi tinerilor (ba chiar şi ale persoanelor mature). Această adevărată “competiţie” între învătarea școlară şi jocurile video are mai multe aspecte, şi merită o postare separată – nu de alta dar probabil că în societatea actuală este cea mai frecventă dependenţă de o activitate, dintre toate cele enumerate în această postare.
