Despre Hotărâri de Anul Nou şi de ce o “dau în bară” aproape întotdeauna

Cine nu şi-a făcut măcar o data în viaţă o listă de decizii la început de an? Şi cine oare îşi mai aduce aminte de acestea cu două sau trei saptămâni mai târziu?

Listele de Anul Nou au, de obicei, două lucruri în comun: mai întâi că sunt foarte lungi şi apoi că nu sunt (aproape) niciodată puse în practică. Şi asta tocmai pentru că … sunt foarte lungi.

In listele astea se reflectă de obicei sinele ideal, acel sine pe care şi-l doreşte fiecare şi care este de multe ori foarte îndepărtat de sinele real, de ceea ce este persoana. In momentele “festive” – cele în care fiecare îşi doreşte să devină cumva mai bun, mai “perfect”, mai aproape de un “ceva” destul de nedefinit – ajungem să ne propunem să facem… multe.

Mult prea multe. Lista de dorinţe devine astfel mai degrabă o listă de restricţii, de constrângeri – care în primul rând sunt prea multe şi în al doilea rând sunt prea drastice. A pune în practică această listă ar implica schimbări fundamentale ale modului de viaţă, schimbări care ar trebui aplicate cu consecvenţă o perioadă lungă de timp sau chiar pentru totdeauna.

Şi uite aşa, a doua zi după ce ni le-am propus, am şi renunţat în totalitate la ele – pe bună dreptate, pentru că oricum nu ar fi putut fi realizate.

Şi totuşi, chiar nu se pot face schimbări?

Ba da, cu siguranţă. Dar nu toate deodată!

Orice modificare drastică de stil de viaţă, de program sau de obiceiuri este de cele mai multe ori sortită eşecului. Dar modificari se pot face, cu condiţia să se ţină cont de unele reguli:

1. Modificările să se introducă pe rând, câte una la un moment dat. Este nevoie de puţină autoreflexie pentru a o găsi pe cea care e percepută ca fiind cea mai importantă, cea mai aducătoare de satisfacţii sau, de multe ori, mai ales la începutul unui proces de schimbare, pe cea care este cel mai uşor de realizat.
2. Schimbarea aleasă să se afle în zona posibilului, să nu implice un stres major al organismului şi/sau modului de viață, stres care să afecteze toate zonele existenţei, cu alte cuvinte să se afle în ceea ce în psihologie se cheamă zona proximei dezvoltări, deci o prelungire în bine a ceea ce există la ora actuală.
3. Procesul schimbării să fie măsurabil şi progresul să poată fi monitorizat zilnic. Dacă obiectivul e exprimat în termeni prea generali – gata, dispare în ceață!
4. Să se ţină permantent cont de faptul că impactul asupra sinelui (fie că e vorba de schimbări fizice, fie de mod de viată, fie de imagine de sine) nu apare imediat – de multe ori este nevoie de timp lung pentru ca modificarea să se instaleze şi efectele ei să devină observabile. In concluzie, ceea ce se poate monitoriza zilnic, şi din care se poate obţine satisfacţia care va alimenta perseverenţa, nu este schimbarea în sine ci satisfacţia de a fi respectat o hotărâre, de a-şi fi atins acel obiectiv măsurabil de care pomeneam mai sus.
5. Să nu se uite nici un moment că progresul nu e niciodată liniar, că există pauze, reveniri şi recăderi. Prea des cine nu a reuşit o dată să respecte regulile autoimpuse renunţă complet, convins fiind că nu este capabil să realizeze nimic (asta aducând cu sine şi frustare, şi pierderea respectului de sine, şi descurajare în hotărârile viitoare). Atitudinea corectă este aceea de a reţine că şi dacă nu am îndeplinit ce ne-am propus într-o zi, aceasta nu anulează faptul că am facut-o multe alte zile şi că avem potentialul de a pune hotărârea în practică şi în zilele următoare. Autopedepsirea, autoreproşul şi pierdrea încrederii în sine după o mică sincopă în procesul de modificare comportamentală duc la demobilizare.

Orice schimbare de obiceiuri, de comportamente sau de stil de viaţă e cu atât mai dificilă cu cât ceea ce făceam înainte e mai puternic fixat în ritmul zilnic. A schimba ceva înseamnă a-ţi asuma responsabilitatea schimbării şi a înţelege că aceasta se va întâmpla numai cu persistenţă, în timp lung şi întotdeauna cu suişuri şi coborâşuri. Nimic nu se schimbă peste noapte … dar marea schimbare se construieşte din mici schimbări, iar sursa satisfacţiei de moment (satisfacţie care este motorul persistenţei în schimbare) este tocmai contorizarea acestor mici schimbări.

Hai sa vedem şi nişte exemple.

Să presupunem că vorbim despre cvasi-eterna problemă a creşterii în greutate. Dacă în Lista de Anul Nou vor apărea doar 3 mese pe zi constând în salată … puteţi uita de acea listă, pentru ca nimic din ce ați scris în ea nu se va întâmpla, cu siguranţă. O schimbare măsurabilă ar fi de exemplu înlocuirea o dată pe zi a desertului cu un fruct, sau a avea o zi pe săptămână fără dulciuri, sau fără pâine şi alţi carbohidraţi. Sau a înlocui o dată din două cartofii prăjiţi cu legume la grătar. Evident că nu se vor vedea scăderi în greutate nici a doua zi, nici a treia, şi nici săptămâna următoare, dar … în timp se va fixa obiceiul. Iar după ce salata de la prânz a devenit obicei (asta se va întâmpla însa doar după câteva luni) se trece la a introduce o altă schimbare, tot măsurabilă. Care e avantajul? Odată fixate în comportament, aceste modificări rămân ca obiceiuri şi nu mai este nevoie de efort şi auto-supraveghere zilnică pentru a fi puse în practică. Paşii mici şi relativ uşor de realizat se acumulează treptat iar creşterea în greutate va fi mai întâi plafonată apoi vor apărea şi scăderi… La capătul procesului de schimbare, alimentaţia mai adecvată modului de viaţă şi particularităţilor propriului metabolism va deveni ceva normal, o parte a modului de viaţă, deci nu va mai fi percepută ca o restricţie. Să nu uităm însă ca va dura destul de mult până când acest lucru se va întâmpla; până atunci singurul mod în care putem măsura schimbarea este prin gradul de respectare a regulii auto-propuse. Şi da, cu siguranţă vor fi zile bogate în calorii, că doar nu o să refuzi tortul de ziua ta sau un desert exotic într-o călătorie … dar în loc să îţi reproşezi a doua zi că ai făcut-o, aminteşte-ţi câte zile te-ai ţinut de hotărâre şi revino la ea de îndată ce ziua mai specială s-a încheiat.

Hai să ne gândim la o altă schimbare des găsită pe Listele de Anul Nou: a face sport, mişcare în general. Degeaba îţi propui ca după o viaţă complet sedentară să ajungi să alergi Maratonul. Nu se va întâmpla. Dar poţi începe prin a-ţi propune ca o zi din două sa mergi o staţie pe jos sau să urci scările fără lift. Nu se va simţi mâine, nici săptâmâna viitoare, dar poate la următoarea ieşire din oraş nu vei mai rămâne făra suflu după o mică pantă…

Aşa că vă propun să vă faceţi nu o listă de anul nou, ci o “hotărare de joi la prânz”, care sa aibă un unic punct pe listă, o decizie de modificare de comportament rezonabilă şi măsurabilă. Apoi … mai vorbim la anul, tot într-o joi la prânz … O să vedeţi cât de multe lucruri se pot face cu paşi mici!