Despre întărire şi pedeapsă, şi cum ne putem folosi de asta în dezvoltarea personală

Recunoaşteţi acest tip de dialog, sau ceva similar din propria copilărie? Cu siguranţă că da, şi vă veţi da seama imediat că de fapt cam aşa aţi deprins unele reguli de comportament interpersonal. Acesta este doar un mic exemplu de învătare prin întărire, unul din cele mai importante moduri de învătare (deşi nici pe departe singurul).

Învătarea prin întărire înseamnă deprinderea unor comportamente datorită observării unor consecinţe pozitive ale acestora. În psihologie, conceptul a fost introdus de E. Thorndike, ca urmare a studiului comportamentului unor pisici. Acestea puteau ajunge la mȃncare prin apăsarea unei manete din mai multe posibile: iniţial au apăsat la întȃmplare, dar observarea faptului că una dintre manete, dacă este apăsată, deschide uşa spre locul cu mȃncare le-a făcut să o apese preferenţial pe aceea. Ulterior conceptul a fost dezvoltat de B.F. Skinner şi denumit învătare prin condiţionare operantă.

Multe comportamente pe care le-am deprins în copilărie sunt legate de învătarea prin întărire.

Exemplul de la începutul postării se referă la întărirea pozitivă, respectiv cazul în care un comportament dorit aduce după sine o recompensă. Aceasta poate fi materială (ca în cazul bomboanei sau a unui alt obiect dorit de copil), de natură emoţională (o laudă) sau un alt tip de stimulent, cum ar fi o notă bună la şcoală sau dreptul de a dedica timp unei activități dorite (poţi merge să te joci după ce îti faci temele, poţi să mergi la culcare după ce te speli pe dinţi, etc).

Există şi un alt tip de întărire, respectiv întărirea negativă: odată cu realizarea unui comportament dezirabil încetează / dispare ceva neplăcut: “dacă îmi fac ordine în cameră nu mă mai boscorodeşte mama” este poate cel mai frecvent exemplu din această categorie.

După cum vedeţi, în exemplele de mai sus nu există vreo referire la pedeapsă, aceasta fiind legată nu de realizarea unui comportament ci de consecinţe negative în caz că acesta nu este realizat (“vor fi pedepsit dacă nu învăţ pentru o notă bună”) sau, în unele cazuri, dacă este realizat (“voi fi privat de dreptul de a ieşi la joacă dacă vorbesc urȃt cu ceilalţi copii”).

Cercetările au arătat că întărirea pozitivă este cel mai bun tip de învăţare, în timp ce pedeapsa este un mod păgubos de a proceda în educaţie, pentru că mai degrabă conduce la frustrare şi resentimente decȃt la învătarea unui comportament dorit.

Mai există un element, în cazul comportamentelor care ar fi de dorit, dar iniţial produc teamă: şi aici întărirea pozitivă este cea mai bună, dar este important ca recompensa să fie comensurabilă cu importanţa comportamentului. Să luăm exemplul unui copil care se teme de apă: o întărire pozitivă care îl poate ajuta să îşi adune curajul de a intra într-un bazin poate fi “dacă o faci, vom merge apoi la film”. Pe de altă parte, o recompensă de tip “dacă intri în bazin vei primi o consolă de jocuri nouă” mai degrabă accentuează temerile, pentru că în percepţia copilului recompensa prea mare implică şi un risc foarte mare asociat intrării în apă.

De reţinut că, deşi exemplele de mai sus au fost mai toate legate de recompense materiale, în cazul copiilor, dar şi al adulţilor, de multe ori recompensele emoţionale (o laudă, o îmbrăţişare) sunt mai importante decȃt bomboana sau cadoul dorit: asta pentru că oamenii în general au nevoie de evaluări pozitive şi de interacţiuni umane bune. Pentru a vedea cȃt de importantă este recunoaşterea, o să menţionez doar faptul că o cercetare în rȃndul savanţilor candidaţi pentru premiul Nobel a arătat că motivaţia principală a majorităţii acestora pentru a încerca să îl obţină a fost recunoaşterea, şi doar în al doilea rȃnd premiul financiar, deşi acesta din urmă nu este deloc mic.

Dacă din cele de mai sus cred că reiese clar modul în care se poate folosi întărirea în educarea copiilor, cum putem folosi, ca adulţi, informaţiile legate de întărire şi pedeapsă în dezvoltarea personală, fie că e vorba de cea profesională fie de cea personală?

In primul rȃnd este de reţinut că pedeapsa nu funcţionează. Cu alte cuvinte ne-am propus să facem ceva şi nu am reuşit, a ne auto-pedepsi (nu de puţine ori drastic) nu ne va ajuta să continuăm pe drumul dorit ci, dimpotrivă, rezultatul va fi doar auto-convingerea că nu suntem capabili şi reducerea corespunzătoare a stimei de sine: evident că motivaţia de a relua efortul în direcţia dorită va deveni din ce în ce mai redusă, sau va dispărea cu desăvȃrşire.

Putem însă folosi cu succes întărirea.

Întărirea negativă poate fi folosită de cȃte ori nu ne place ceva în starea noastră actuală: de la exemplul evident legat de insatisfacţia cu propriul corp, pȃnă la procrastinare, izolare socială, letargie, etc: toate acestea sunt situaţii în care starea noastră de bine este negativ afectată, iar a ne repeta că făcȃnd ceva vom îndepărta starea neplăcută este un motor bun pentru destule activităţi.

Este însă util să nu rămȃnem doar la întărirea negativă. Dacă aceasta poate motiva realizarea unei acţiuni sau unui comportament, este util să îl asociem şi cu o întărire pozitivă. Este în regulă să ne oferim uneori mici “premii” de tip obiecte sau activităţi, dar mai ales avem nevoie să nu uitam să ne oferim întărirea pozitivă prin satisfacţie personală.

Mulţi oameni greşesc asociind auto-mulţumirea doar cu un obiectiv final, de obicei major şi care are o durată de timp de realizare foarte lungă, Dar să ne bucurăm doar cȃnd am finalizat, de exemplu, un ciclu de studii ne va ajuta prea puţin pe parcursul anilor de învăţătură necesari. La fel, să ne spunem că ne vom bucura doar cȃnd vom fi slăbit 25 kg, sau cȃnd vom fi terminat de plătit rate întinse pe 10 ani nu ne va stimula nici respectarea dietei şi nici capacitatea de economisire. Pe acestea le putem menţine drept comportamente active doar dacă în fiecare zi ne lăudăm pe noi înşine pentru pasul (chiar mic) făcut în direcţia respectivă şi ne dăm voie să simţim satisfacţie. A ne spune “nu contează, mai ai încă 9 ani de economisit” nu ne ajută în nici un fel – sfȃrşitul este prea departe ca să ne stimuleze la a economisi azi.

De asemenea este important să nu amȃnăm această întărire pozitivă. Acest lucru este bine cunoscut de educatori de exemplu, care ştiu că un feed-back la teme este extrem de util dacă este dat cȃt mai rapid – dacă trece prea mult timp, deja elevul nu-şi mai aminteşte nici exerciţiul realizat bine, nici pe cel greşit, deci nu mai învaţă nimic din lămurirea tardivă a profesorului. E bine de ţinut minte acest lucru şi cȃnd ne oferim noi înşine o întărire pozitivă. Să ne lăsăm să ne bucurăm în fiecare zi de ceea ce am făcut pozitiv ne creşte starea de bine şi ne motivează pentru a o lua de la capăt mȃine.

E drept că atunci cȃnd dorim să ne oferim drept întărire o recompensă de tip eveniment sau cadou material, uneori aceasta nu este posibilă imediat. Dacă am muncit mult şi vreau să-mi ofer o vacanţă, este evident că nu pot pleca azi, fix în ziua în care am finalizat proiectul acela important. Da, dar azi pot să mă înscriu la o agenţie de turism, sau să-mi rezerv un hotel pentru la vară, sau să mă apuc să planific ceva, pentru a marca mental că da, realizarea este interiorizată şi recompensată corespunzător.

Mai este de menţionat că a mulţumi celor din jur pentru ceva ce au făcut pozitiv şi dvs. aţi remarcat este o întărire pozitivă oferită altora, iar dacă dvs. consideraţi că a fost ceva bun nu este deloc cazul să fiţi “economici” cu mulţumirile (dar doar dacă sunt sincere). De asemenea să nu uităm niciodată că mulţumirile sau laudele celorlalţi sunt la rȃndul lor o sursă de întărire pozitivă şi e bine nu doar să le primim, ci şi să le interiorizăm.

Cele de mai sus sunt doar o parte ale aspectelor legate de întărire, nu de alta dar întărirea poate sta la baza mai multor fenomene psihice – dar acestora le voi dedica o postare viitoare.