Despre motivație: I- Factori motivaționali

Viața oricărui om reprezintă o înșiruire de activități – unele implicând acțiuni concrete, altele la nivel cognitiv, majoritatea combinând acțiunea fizică cu cea cerebrală. Dar ce ne face să le desfășuram și nu ne lasă să prelungim la nesfârșit perioadele de repaus?

Forța motrice din spatele acestora este motivația: procesul psihic responsabil de inițierea, ghidarea și menținerea comportamentelor orientate spre un scop. Practic în spatele fiecărui lucru pe care îl face un om se afla un “de ce” motivațional, fie că e vorba de acțiuni foarte simple (de exemplu a lua micul dejun) până la unele complexe și de lungă durată, cum ar fi efortul de ani de zile (poate niciodată complet încheiat) de stabilire a unei cariere profesionale și de achiziție a cunoștințelor, abilităților și competențelor necesare pentru a deveni un profesionist de succes.

Motivația este factorul care pune în mișcare toate aspectele omului: corpul fizic, sistemul cognitiv și pe cel emoțional. Daca nu ar exista motorul motivațional, atunci persoana, și societatea umană în general, s-ar dezagrega, pentru ca oamenii s-ar pierde în letargie.

Motivele oamenilor pot fi clasificate după nevoile care sunt satisfăcute în urma realizării unui comportament, și sunt organizate ierarhic:

1. Motivații biologice – acestea sunt legate de homeostaza organismului, care caută să își păstreze integritatea. Motivațiile biologice de bază sunt legate de nevoile corporale: foamea, setea, nevoia de oxigen, de energie (căldură), somn și evitarea durerii. De reținut că satisfacerea acestor nevoi de bază este un motor motivațional foarte puternic, care de multe ori inhibă motivațiile de ordin superior. Nu doar că acestea pot explica violențele sociale din istorie, legate de sărăcirea extremă a unor categorii ale populației, dar pot explica și unele comportamente antisociale actuale (un copil al străzii înfometat cu siguranță va fi tentat să fure mâncare). In plus, a ști că aceste nevoi sunt motivate prioritar ne va explica de ce înfometarea excesivă nu funcționează în cazul curelor de slăbire sau de ce randamentul învățării va scădea dramatic dacă se acumulează prea multă lipsă de somn, pentru a da numai două exemple frecvent întâlnite.

Tot la motivații biologice intra instinctul matern, care este înnăscut, imprimat biologic și care explică efortul îndelungat al mamelor dedicat sarcinii, creșterii și îngrijirii copiilor, dar și motivația sexuală – aceasta din urmă fiind însă mai puțin puternică și mai ușor de reglat prin mecanisme cognitive, morale și sociale.

• Motivații sociale – acestea derivă din funcționarea socială a omului. Printre ele se pot enumera: motivația realizărilor social dezirabile (profesie, succes social, abilități și competențe apreciate în grupul social), motivații de tip agresiune (a rezista situațiilor considerate agresive fizic sau psihic, a se opune abuzului și violenței), motivații legate de obținerea puterii (personale sau sociale – capacitatea de a influența alți oameni în sensul dorit), motivații de tip achiziție (a obține bunuri materiale sau servicii ca plată pentru desfășurarea unor activități – de cele mai multe ori prin intermediul salariului lunar sau al profitului din activități antreprenoriale), motivația nevoii de apartenență la un grup social (și deci de adaptare a comportamentelor la normele grupului) precum și motivațiile de satisfacere a curiozității (ce explică tendința umană de a explora noi activități sau locuri, dar și curiozitatea de a afla ce stă la baza unor fenomene, ce reprezintă baza dezvoltării științei și tehnologiei).

Motivațiile de tip social sunt considerate motivații secundare și pot fi modulate prin intermediul normelor și convențiilor sociale. Tot la motivații de tip social se încadrează cele care urmăresc creșterea stimei de sine și a autonomiei personale.

• Motivații de tip personal – acestea sunt puternic individualizate, daca e vorba de modul particular în care sunt enunțate, dar pot fi grupate în câteva categorii generale – e vorba de forța obișnuinței (de multe ori motivaţia de a nu-și schimba obiceiurile vine în contradicție cu motivația schimbărilor ce presupun ieșirea din zona de confort), motivația atingerii unor scopuri personale, motivațiile legate de aspirația spre obţinerea unui anumit nivel de performanță, motivațiile legate de interese personale. Tot aici se încadrează anumite motivații inconștiente, mai greu de evidențiat dar care pot sta la baza unor comportamente ce se regăsesc în toate ariile de existență a persoanei (de exemplu teama de abandon, neconștientizată).

Acțiunile și comportamentele oamenilor deriva de obicei dintr-o împletire a motivațiilor din mai multe arii – și este normal să fie așa, deoarece oamenii sunt ființe complexe, care funcționează într-o societate complexă.

Dar poate mai important din punct de vedere practic (acela al îmbunătățirii motivației), este clasificarea factorilor motivaționali după sursa acestora:

1. Motivația extrinsecă reprezintă motivația venită din surse exterioare omului: comportamentele ce rezultă din aceste tipuri de motivație au ca scop fie obținerea unei recompense fie evitarea unei pedepse. O parte (mai mică sau mai mare, în funcție de persoană), din motivațiile sociale și personale au la bază motivația extrinsecă
2. Motivația intrinsecă este motivația al cărei motor este satisfacția personală – pe lângă motivațiile biologice (care sunt intrinseci) și motivațiile sociale şi personale pot să își aibă motorul în interiorul psihicului uman.

Copii, la naștere, vor avea practic doar nevoile biologice ca factori motivatori intrinseci. In cursul dezvoltării, regulile sociale sunt inițial factori de motivare extrinsecă, și este normal să fie așa, pentru că nu s-au dezvoltat suficient structurile cognitive pentru a permite gândirea abstractă și crearea unui sistem de valori personal (de unde și importanța educației, a celor “7 ani de acasă” și a procesului școlar). Pe măsura însă ce copilul se dezvoltă, multe din valorile societății sunt internalizate și factorii motivaționali asociați devin intrinseci.

Din punct de vedere practic, cu cât o acțiune necesită mai multă energie și durată mai mare de timp cu atât importanța motivării intrinseci este mai mare. De exemplu, cineva poate eventual să învețe pe dinafară o poezie (sau mai multe) pentru că i-au fost cerute la ora de română de către profesoară, dar pentru o carieră filologică e nevoie să existe un interes personal, o înclinație spre literatură și o dorință personală de a excela în domeniul respectiv.

Problematica cu care se confruntă deseori oamenii este aceea că își doresc anumite rezultate dar fie nu știu ce pași ar fi de făcut pentru obținerea lor, fie că îi știu dar nu au motivația (de scurtă sau lungă durată) pentru a-i îndeplini. De aceea voi dedica o postare separată modurilor în care se poate iniția și menține motivația.

Bibliografie selectivă

Perrin, F. A. C. (1923). The Psychology of Motivation. Psychological Review, 30(3), 176–191.

Graham, S., & Weiner, B. (2012). Motivation: Past, present, and future. APA educational psychology handbook, Vol 1: Theories, constructs, and critical issues.

Weiner, B. (2013). Human motivation. Psychology Press.