Într-o postare anterioara am vorbit despre singurătate, definita ca fiind sentimental subiectiv al lipsei contactelor umane, fie ca lipsa obiectiva fie ca lipsă de profunzime a acestora.
Dar cum se poate combate acest lucru?
Aici sunt de discutat mai multe direcţii.
Prima se referă la moduri de a creşte numărul de interacţiuni sociale, respectiv de a cunoaşte oameni noi, cu care eventual să se stabilească, în timp, conexiuni semnificative. Asta înseamnă ca persona care se simte singură să caute ocazii de contact social. Aparent nu pare simplu, dar în realitate posibilităţile nu sunt deloc puţine.
O primă posibilitate este implicarea în acţiuni de voluntariat, într-un domeniu care este atractiv: că este vorba de curăţarea parcurilor, de marcare a traseelor montane, de îngrijirea animalelor, de interacţiunea cu bătrȃni sau cu copiii din spitale, fiecare persoană poate găsi ceva interesant de făcut. Studenţii chiar au posibilitatea de a obţine credite suplimentare la facultate prin participarea la voluntariat, iar adulţii cu siguranţă ca pot găsi informaţii despre activităţile la care participa ca voluntari.
O altă alternativă este participarea la diferite cursuri/cluburi sau activităţi: că e vorba de a face un sport de echipă sau a merge la cursuri de tai-chi, gimnastică aerobică, pilates, etc, de a se alătura unor cluburi de lectură, a participa la spectacole de teatru de amatori, a merge la cursuri de dans, pictură sau limbi străine, sau la seri de board-games organizate fie de unele cafenele fie de diferite organizaţii, cu siguranţă fiecare poate să descopere ceva interesant de făcut şi asta pune persoana în contact cu alţii, aceşti alţii fiind animaţi de aceleaşi interese.
Turismul este o altă formă de stabilire de contacte umane: agenţiile de turism oferă posibilităţi şi de călătorie single şi de partaj, şi nu de puţine ori am întȃlnit persoane care se cunoscuseră într-o excursie apoi au continuat să planifice vacanţe împreună. În cazul meu, care sunt o călătoare entuziastă, am avut de mai mute ori ocazia să reîntâlnesc persoane cunoscute într-o altă călătorie şi să stabilesc relaţii de prietenie care nu s-au încheiat complet atunci cȃnd am ajuns din nou acasă.
Social media oferă şi ea oportunităţi de conexiune, fie fizică fie în comunităţi online: că este vorba de forumuri de discuţii pe diferite subiecte sau de grupuri care organizează şi întȃlniri fizice, există destul de multe sites-uri care au la bază ideea de a aduna la un loc oameni cu pasiuni comune – că este vorba de grupuri de alergat în parc, de plimbare, de drumeţie montană, de întȃlniri de socializare, sau de a merge împreună la teatru, concerte, sau cinema, din nou, este greu ca după o căutare mai insistenta să nu se poată descoperi ceva atractiv pentru fiecare.
Iar în final, cine nu găseşte nimic potrivit, poate să înceapă chiar să organizeze. In ultimii ani am văzut grupuri formate de mame cu copii mici, care căutau alte mămici cu acelaşi program de joacă în acelaşi parc, sau persoane care căutau alţi amatori de patinaj, de jucat cărţi, table sau șah. Pȃnă la urmă de ce sa nu ne folosim creativ de social-media?
Dincolo de acestea mai există o posibilitate interesantă, mai ales pentru persoanele timide: să participe la grupurile de dezvoltare personală, organizate de psihoterapeuți, grupuri ce au diferite tematici. Acestea sunt la rȃndul lor destul de bine popularizate în social media.
Mergem acum la a doua direcţie. Aceasta ar fi cea a creşterii nivelului de calitate, de susţinere rezultat dintr-o conexiune umană. Cu alte cuvinte a obţine mai multă semnificaţie din întȃlnirea cu alte persoane, a dezvolta relaţiile în sens intensiv.
Acest lucru se poate face dacă încercăm să coborâm barierele pe care le punem în calea comunicării, fie pentru că ne temem că vom fi luaţi în rȃs, fie pentru că ne simţim neinteresanți, fie pentru că ne e frică să ne dezvăluim vulnerabilităţile. E drept că o doză de prudenţă nu strică, dar ar trebui ca aceasta să rămȃnă la un nivel rezonabil, nu să fie exacerbată. Am trecut printr-o situaţie neplăcută, e bine să o menţionăm – de multe ori e foarte posibil să avem în jur oameni care s-au confruntat cu ceva similar şi care în general sunt dispuşi să ajute, fie cu o susţinere empatică fie cu experienţa proprie în depăşirea dificultăţilor. Sunt dispuşi să ajute, dar nu înseamnă că ne citesc pe figură situaţia, e touşi nevoie să ne deschidem noi suficient pentru a povesti cȃte ceva. Nu de alta, dar dacă nu o facem atunci cei din jur, chiar dacă au aflat din altă parte despre necazurile noastre, vor prefera să nu le menţioneze pentru a ne respecta intimitatea.
De asemenea este bine să ne cultivăm relaţiile semnificative. Că o facem invitȃndu-ne prietenii sau familia la o ieşire sau că rămȃnem la conversaţii on-line sau mesaje, nu ne putem plȃnge de singurătate dacă noi nu contactăm pe nimeni, aşteptȃnd ca iniţiativa să vină mereu de la ceilalţi.
O a treia direcţie este cea îndreptată spre noi înşine. Este foarte util să nu ajungem să absolutizăm singurătatea drept cauză a tuturor relelor. Este bine să învăţăm şi să ne simţim bine cu noi înşine: să ne dezvoltăm pasiuni (de la lectură la grădinărit, de la plimbări la pictură sau orice activitate care ne pasionează). Este de asemenea bine să ne amenajăm spaţiul de acasă în mod plăcut şi să ne îngrijim şi pe noi înşine – aceasta însemnând a face cȃt de cȃt mişcare fizică, a ne alimenta echilibrat, a ne asigura suficient somn şi a ne găsi şi diferite moduri de auto-răsfăţ, de tip baie cu spumă, aromaterapie, vizitarea de expoziții sau participarea la activităţi culturale, etc. De reţinut că de multe ori singurătatea nu este resimţită doar ea ca atare ci este şi percepută ca un stigmat social (vai bietul de el/biata de ea, este singur/ă). Ei bine – acest din urmă sentiment nu este deloc sănătos psihologic. Dacă vrem să căutăm contacte sociale este extrem de bine să o facem pentru că le simţim noi lipsa, şi nu pentru că „lumea zice” ca este rău sa fii singur.
Uneori singurătatea poate fi chiar benefică – atunci cȃnd se numeşte solitudine. Dar despre aceasta … în următoarea postare.
