Cam toată lumea a auzit despre traumă, ba chiar sunt persoane care au identificat evenimente sau perioade traumatice din propria viaţă. Cuvȃntul a intrat în vocabularul curent, dar majoritatea oamenilor au doar o idee vagă despre asta.
Fără a avea în vreun fel pretenţia de a putea descrie complexitatea traumei (e de ştiut că despre traumă s-a studiat şi scris enorm) aş dori să aduc unele clarificări utile, ca punct de plecare pentru persoanele care se confruntă cu trauma.
Prima clarificare este că trauma se poate datora unor evenimente traumatice unice de tipul catastrofelor naturale, războiului, accidentelor, evenimentelor care pun viaţa proprie sau a celor apropiaţi în pericol (trauma acută) sau unei acumulări de evenimente pe o perioadă lungă de timp, fiecare nefiind în sine suficient de puternic pentru a declanşa trauma acută dar care, dacă se repetă suficient de mult, sunt sursa traumei cronice. In unele cazuri o persoană trăieşte ambele tipuri de evenimente, care duc la traumă complexă. Comun tuturor evenimentelor traumatice este faptul că acestea pun persoana în situaţia de a se simţi copleşită şi complet neputincioasă, incapabilă de a le face faţă.
In al doilea rȃnd, aceste evenimente conduc la traumă cu o probabilitate mai mare pentru copii decȃt pentru adulţi. Nu că adulţii ar fi scutiţi, dar copiii, prin natura lor, prin faptul că nici dezvoltarea fizică şi nici cea psihică nu sunt încheiate, au o capacitate mult mai mică de a face faţă unor evenimente negative, chiar dacă sunt aparent mai nesemnificative (de tipul bullying-ului şcolar) sau mai puţin vizibile (cum este abuzul psihologic), pe cȃnd în cazul adulţilor e nevoie de evenimente mult mai drastice pentru a produce traumă. Din această cauză multe persoane sunt afectate de traume din copilărie, pe care uneori nici nu le pot identifica ca atare – aceştia au pur şi simplu o viaţă încărcată de nefericire fără să ştie că de fapt duc cu ele nişte greutăți din anii de început ai vieţii.
Pȃnă aici sunt lucruri pe care probabil toată lumea le cunoaşte. De asemenea, multe persoane, care au auzit cȃte ceva despre traumă, şi-au identificat anumite trăsături ale acesteia sau şi-au explicat propriile suferinţe psihologice pe baza a ceea ce au trăit într-o anumită perioada a vieţii. A înţelege de unde vin unele lucruri este deja un pas înainte, aduce o oarecare uşurare să ştii că nu eşti tu “defect de fabricaţie” ci că anumite situaţii te-au făcut să fii aşa.
Din păcate, multe persoane traumatizate se opresc aici; ştiu ce le-a adus suferinţă, ştiu cum sunt influenţate acum, şi decid că – drept sau nedrept – lor li s-a pus o greutate pe umeri pe care trebuie să se resemneze să o poarte toată viaţa, pentru că asta este, trecutul nu ai cum să îl schimbi.
Aici intervine cea de-a treia şi cea mai importantă clarificare pe care am dorit să o fac în această postare.
Trauma este produsă de un eveniment traumatic sau o serie de evenimente, dar nu se confundă cu evenimentul. Trauma este răspunsul emoţional al psihicului uman la acel eveniment, este modul în care acesta a fost interpretat şi interiorizat.
Cu alte cuvinte e corect că nu putem schimba trecutul – evenimentele traumatice sunt obiective şi nu pot fi modificate. Dar … se poate modifica modul în care noi răspundem la ele.
Din această cauză pentru adulţi trauma se instalează mai greu, şi în urma unor evenimente de intensitate mai mare – tocmai pentru că adulţii, maturi cognitiv şi emoţional, au capacitatea de a gestiona evenimentele cu potenţial traumatic de intensitate mai redusă, în timp ce pentru copii gama de evenimente şi situaţii care să ii facă să se simtă depăşiţi, neajutoraţi, pierduţi este mult mai largă.
Asta explică şi de ce persoane diferite reacţionează diferit la acelaşi eveniment – pentru că fiecare persoană este diferită şi are moduri diferite de a interpreta emoţional evenimentul. In plus, situaţii care pentru adult sunt gestionabile pot fi traumatice pentru un copil.
Şi tot această caracteristică a traumei include în ea şi potenţialul de vindecare. Nu, nu este nevoie să ducem în spinare toată viaţa povara traumei. Pentru că trauma este modul în care psihicul nostru a interpretat emoţional situaţia, la momentul producerii ei. Dar timpul trece şi fiecare om se dezvoltă. Copilul devine adult, tȃnărul capătă experienţă cu trecerea anilor, fiecare om se schimbă. Cheia vindecării traumei este în reinterpretarea emoţională a ceea ce s-a întȃmplat, iar aceasta se poate face la orice vȃrstă şi la oricȃt timp după ce evenimentul traumatic s-a produs.
Pȃnă la urmă trauma adulţilor este acea greutate pe care ei înşişi au ales să o ducă în spate. Şi nu, nu e nici o acuzaţie în fraza anterioară, nu spun că e o alegere conştientă, voită, a unei persoane. Este însă o alegere, la nivel emoţional, făcută în momentul producerii evenimentului/evenimentelor traumatice. Mai mult decȃt atȃt, acea reacţie era probabil cea mai bună posibil pentru persoana în cauză, copil sau adult, la momentul respectiv, deşi nu a fost o alegere conştientă nici pe departe.
Asta însă nu înseamnă că alegerea de la momentul respectiv este cea mai bună şi în prezent. Cum trauma este o construcţie emoţională a psihicului şi nu ceva existând în realitatea obiectivă, este posibil ca acest răspuns emoţional să fie corectat, adaptat, normalizat, cu alte cuvinte să nu mai provină din neputinţa iniţială resimţită în faţa evenimentelor traumatice.
Aceasta înseamnă că pȃnă la urmă persoanele traumatizate se confruntă cu o altă alegere: să poarte mai departe trauma sau să renunţe la suferinţa psihică pe care le-o produce.
Nu că ar fi simplu: nu e ca şi cȃnd poţi să declari că de azi nu mai eşti traumatizat. Nici pe departe. Dar este important să fie subliniată capacitatea de a alege, pentru că odată ce o persoană a ales să dorească să vindece trauma, este deja pe drumul cel bun. Drum care e lung, dificil, şi pe care de cele mai multe ori este nevoie de asistenţă terapeutică; dar nu înseamnă ca nu poate fi parcurs şi mai ales nu înseamnă că o persoană traumatizată nu are nici o soluţie decȃt să se resemneze în a purta trauma cu sine toată viaţa.
