“Până la examen mai sunt trei zile: în seara asta, la noapte și mâine dimineață” – aceasta era gluma curentă pe holurile facultății de psihologie. Și cum se apropie sesiunea, m-am gândit că nu ar strica să abordez subiectul învățării, așa cum se vede din triplă perspectivă: de cadru didactic universitar (într-o facultate tehnică), de student într-o facultate din zona umanistă (unde am studiat destul de recent încât să-mi mai aduc aminte de trăirile de sesiune) și de psiholog.
Este evident și nu mai trebuie argumentat că învățarea cere timp și efort; la fel de evident este că există diferențe între studenți în ceea ce privește inteligenta, memoria, capacitatea de concentrare a atenției. De asemeni sunt diferențe între volumul, structurarea, conținutul materialului care trebuie învățat în funcție de profilul facultății. Nu mă voi ocupa de acestea aici, ci voi încerca sa clarific modul în care se poate proceda pentru a valorifica resursele personale și timpul disponibil pentru a acumula cât mai mult din informația necesară pentru a promova cu succes un examen.
A învăța într-o sesiune studențească diferă mult de învățarea în preuniversitar, datorită faptului că un volum mare de materie va trebui achiziționat (nu complet de la zero, dar oricum destul de mult) într-o durată foarte scurtă de timp. În plus, ceea ce se învață are un grad mare de dificultate, uneori asociată și cu un grad mare de abstractizare.
Ca să se imprime în memoria de lungă durată – și pentru ca această imprimare să fie făcută cu un grad de “indexare” suficient pentru ca regăsirea să fie rapidă, e nevoie ca învățarea să implice “digerarea” materialului pe mai multe niveluri.
- Înțelegerea materialului
O simplă “fotografiere” a paginilor nu este suficientă, oricât de bună ar fi memoria fotografică, deoarece aceste “fotografii” nu permit regăsirea acelei bucăți de informație de care va fi nevoie la examen (și ulterior în viața reală). Cum în 35 de ani de universitar ajungi să le vezi cam pe toate, am întâlnit și un astfel de caz: o studentă cu o memorie fotografică incredibilă și care mai avea și o viteză uluitoare a scrisului de mână. Ei bine, la orice examen studenta ignora subiectele și se apuca cu mare sârg … să scrie toata materia. Incredibil, de cele mai multe ori și reușea. Dar … asta nu însemna (nici pentru ea și nici pentru cei asemenea ei) notă maximă nici pe departe, pentru că la un examen se cere răspunsul la întrebări specifice. Versiunea mai simplificată a lipsei de înțelegere este una destul de frecvent întâlnită: atunci când la examen se cere descrierea doar a unui caz din trei posibile, mulți studenți nu îl descriu strict pe acela … ci pe toate trei, pentru că ei au învățat “pachetul”.
Înțelegerea materialului previne astfel de situații și are avantajul că va orienta creierul către o activitate pe care o preferă (cea de satisfacere a curiozității) față de una mai rutinieră, cea de memorare, de la care este mult mai ușor abătută atenția. Dacă nu mă credeți, faceți o experiență simplă: scrieți pe o hârtie numerele de la 2347 la 2221 înapoi din 11 în 11 și vedeți ce vă e mai ușor: să faceți scăderile în minte sau să țineți minte imaginea cifrelor de pe hârtie?
Atenție: ca să existe înțelegere, materialul nu trebuie fragmentat mecanic, pe număr de pagini, ci trebuie mers de la un capăt la altul al unui capitol sau subcapitol, astfel încât să nu fie întreruptă continuitatea ideilor (și astfel vă veți explica probabil de ce cursurile/manualele bune au mult mai multe subcapitole față de textul unui tratat științific, de exemplu).
Pe lângă faptul că efortul de înțelegere ține atenția concentrată și stimulează creierul, înțelegerea materialului are și avantajul de a constitui baza pentru două din următoarele trei niveluri ale învățării.
- Semnificarea materialului
Semnificarea înseamnă de fapt a răspunde la ceea ce eu numesc INTREBAREA studențească : “la ce-mi trebuie mie chestia asta ?” Odată ce puteți identifica modul în care ceea ce învățați azi vă va folosi mai departe, deja apare o auto-responsabilizare și timpul petrecut învățând nu va mai părea atât de apăsător, iar întipărirea în memorie va fi facilitată. Dacă nu mă credeți, încercați să descrieți clădirile pe lângă care ați trecut când vă plimbați – o să descoperiți că nu le țineți minte pe toate, în timp ce dacă acestea se află aproape de un loc pe care ar urma să îl frecventați de mai multe ori în viitor (de la sala de fitness unde tocmai v-ați luat abonament până la cabinetul stomatologului) veți vedea că ați reținut mult mai multe detalii, pentru că știați că vor fi utile pentru orientare data viitoare.
Bine-bine, o să mă întrebați, “dar de unde să știu eu la ce îmi folosește asta ?” Întrebare legitimă de altfel pentru că, dacă unele materii (mai ales cele din anii mari) sunt destul de legate de ce ar presupune o viitoare profesie, unele discipline par să fie destul de greu de legat de vreo utilitate practică. In aceste condiții este de înțeles utilitatea din două perspective: cea de lungă durată, adică achiziționarea de informații și abilități aplicabile direct în profesie, și cea de orizont mai limitat, respectiv cum se aplică materialul de curs pentru rezolvarea aplicațiilor de seminar sau laborator. Deși pare că amplifică numărul de pagini de trecut în revistă, una din cheile puțin cunoscute și folosite ale succesului la examene este parcurgerea alternativă a capitolelor de curs și de aplicații. La seminar/laborator se află cum se aplică partea teoretică pentru rezolvarea de probleme, iar acest lucru nu doar că fixează înțelegerea părții teoretice și justifică efortul învățării, dar dă și o perspectivă asupra rezultatelor numerice, care nu e de neglijat. De unde credeți voi că știu profesorii voștri să răspundă la întrebări de tipul “oare 746 e bine ?” – știu pentru că au văzut multe aplicații numerice ale părții teoretice și au prins un fel de “simț al măsurii cifrelor” (totuși, mai ales dacă sunteți într-o facultate tehnică v-aș sfătui insistent să adăugați după cifră și unitatea de măsură în textul întrebării).
Dacă această perspectivă mai îngustă, de tip “formula asta îmi folosește să rezolv problema asta” vă conduce la continuarea “dar nu o sa am niciodată sarcina, în munca mea de biochimist, să rezolv ecuații diferențiale”, o să vă răspund că da, și asta e posibil, dar a învăța asta oferă pe termen lung o capacitate pe care vă veți baza foarte mult în viața profesională viitoare: aceea de a învăța orice lucru nou “în trei zile”, pentru că v-ați deprins creierul cu o disciplină și metodă de achiziție structurată de cunoștințe. QED, vorba matematicienilor.
- Interconectarea informației
Această interconectare este de făcut atât cu alte discipline cât și cu viața reală. Dacă vă obișnuiți să vă rechemați în atenție părțile care se leagă de alte discipline, materia va fi mai ușor de integrat și mai coerentă; în plus, în viitoarea profesie nimeni nu o să vă ceară slide-ul 147 de la materia X, ci să reușiți să vă descurcați cu o problemă reală – iar realitatea, bate-o vina, cere să aduni informații foarte variate într-un singur corp de cunoștințe care te ajută să performezi profesional. În plus, multe discipline se leagă de viața de zi cu zi: că dă primăria cu sare pe stradă iarna ca să nu înghețe, că se tocește un flec de la pantofi sau că se aude un zgomot specific în țevile caloriferului atunci când s-a dat drumul la căldură (am dat niște exemple tehnice, dar cu siguranța exista multe și din zona umanistă), toate astea s-au studiat într-un capitol, pe undeva.
Am întâlnit mulți oameni care petreceau timp îndelungat “cu nasul în hârtii” și totuși nu performau la examene, precum și oameni care evident trecuseră destul de superficial prin materie și totuși la examen “se descurcau”. Ba mai mult, după ani, aceștia din urmă puteau să se mândrească cu un CV profesional de top. Marele lor avantaj, succesul “descurcatului”, era că acești oameni erau capabili de interconectare rapidă a informațiilor (în timp ce majoritatea studenților au o tendința – inexplicabilă pentru mine – de a considera că ce se întâmplă în sala de curs este complet separat de ceea ce se petrece în realitate).
- Memorarea termenilor și definițiilor specifice.
De reținut că fiecare domeniu al cunoașterii umane operează cu o terminologie specifică și că aceasta trebuie reținută, nu doar sub forma cuvintelor-termeni dar și a semnificației acestora în acea știință. Această semnificație este deseori diferită de cea din limbajul curent și diferită de la o știință la alta. Mai mult decât atât, unii termeni pot fi sinonimi într-o ramură de știință și diferiți în alta – am dat aici exemplul statistic/probabilistic, cuvinte sinonime în științele exacte și diferite în psihologie, iar – strict pentru chimiști – o sa adaug că în psihologie “molar” și “molecular” definesc lucruri complet opuse, deși pare greu de crezut. Această memorare este mult mai ușoară când este vorba de un text înțeles și semnificat, iar a face interconectarea cu semnificația cuvintelor din alte zone ajută la fixarea definițiilor.
Am scris destul de mult, dar – cu riscul de a mai pierde din cititori pe parcurs – voi mai adăuga încă două idei: prima se referă la odihna creierului. A nu dormi în noaptea dinainte de examen este cel mai bun exemplu de auto-sabotare a efortului de învățare. La examen mintea obosită va fi în ceață și ceea ce ieri știați, azi va fi imposibil de rememorat din cauza oboselii, atenția nu va mai putea fi concentrată pentru mult timp, și uite așa se întâmplă că unii studenți (de obicei dintre cei mai buni) răspund la alt subiect decât cel din foaia de examen, pentru că atenția lor .. luase o pauză de odihnă.
A doua idee se adresează studenților foarte conștiincioși, care mai repetă până și în sala de examen, apoi intră în panică pentru că li s-a șters totul din cap. E posibil să fie exact așa, pentru că învățarea are un maxim, după care apar pierderi de informații datorită fenomenului supra-învățării – când creierul este forțat să reparcurgă de multiple ori informație deja achiziționată, începe să “dea rateuri”. Dacă în prima sesiune de examene e greu de știut când apare supra-învățarea, după anul întâi cam fiecare conștiincios ar trebui să știe unde să se oprească, și să aibă suficientă încredere încât să o și facă.
Așa că mie în final nu-mi rămâne decât să vă urez … succes în sesiunea care vine!
