Aţi auzit, sau aţi întȃlnit vreodată, persoane care se auto-rănesc relativ frecvent, sau care au o istorie de tentative de suicid?
Dacă da, cel mai probabil că aţi avut de-a face cu tulburarea borderline.
Despre ce este vorba? Persoanele borderline sunt persoane care sunt dependente în extrem de mare măsură de cei din jur pentru a-şi asigura echilibrul emoţional. Asta înseamnă că se tem în mod disproporţionat de abandonul celorlalţi, fie acesta real, fie – de cele mai multe ori – imaginar. Pentru o persoana borderline aşteptările de la ceilalţi sunt extrem de mari, persoanele din jur ar trebui să le fie tot timpul „dedicate”, iar nerespectarea unei promisiuni, fie şi din motive întemeiate, sau simpla „dispariţie din peisaj” pentru a-şi vedea de treburile personale a cuiva dintre cei apropiaţi îi aruncă pe cei cu tulburare borderline într-o adȃncă stare de nefericire şi frustrare.
Este drept că nicio persoană nu suportă cu uşurinţă abandonul, dar majoritatea oamenilor dispun de mecanisme de autoreglare, care îi ajută mai întȃi să identifice corect ce este abandon şi ce nu şi apoi să gestioneze acest lucru. Pentru o persoană borderline însă un abandon este răvăşitor, starea psihică se deteriorează rapid iar dezamăgirea resimţită se întinde rapid, ocupȃnd tot universul persoanei. De multe ori apar generalizări nerealiste: dacă un prieten a promis că va suna şi nu o face, atunci pentru un borderline toată lumea din jur devine neserioasă, iar cel în cauză nu îşi mai poate găsi liniştea, se scufundă complet într-o mare de sentimente negative. Nu de puţine ori aceasta duce persoana la gesturi periculoase – de la consumul de alcool sau droguri pȃnă la auto-rănire: frecvent o astfel de persoană se taie singură, sau chiar încearcă să se sinucidă. În spitalele de psihiatrie sunt deseori internate persoane cu tulburare borderline care au înghiţit diferite substanţe toxice sau chiar obiecte tăioase, şi care au trebuit operate pentru a li se salva viaţa.
Acest mod de a-şi cauza rău este un strigăt inconştient al celor cu tulburare borderline, care – fără să îşi dea seama de asta în mod raţional – încearcă să obţină astfel atenţia şi dedicaţia celor din jur. Asta nu înseamnă că tentativele lor ar trebui luate uşor – nu de alta dar se tot acumulează şi niciodată nu se ştie cȃnd vor produce fie efecte medicale pe termen lung, fie chiar decesul.
Din păcate nici dacă cei din jur chiar sunt profund empatici cu o persoană borderline, aceasta nu pare să fie suficient niciodată. Tulburarea borderline aduce cu sine o imagine a sinelui extrem de slab conturată – un borderline depinde de atenţia celorlalţi pentru a se valoriza pe sine iar lipsa de atenţie, fie ea şi imaginată, conduce la profundă suferinţă emoţională.
Pentru cei din jur o persoană borderline este extrem de greu „de dus”, pentru că aceasta pare să nu capitalizeze ceea ce a primit: dacă un prieten a oferit de zece ori empatie, dar o singură dată nu a mai avut timp sau capacitate emoţională pentru asta, deja devine vinovat de dezinteres, nepăsare, ba chiar este „denunţat” ca fiind cineva care doar s-a folosit de persoana borderline pentru a o părăsi când nu mai are nevoie de ea. Ascultȃnd un borderline nu mai ştii ce este adevărat şi ce nu: cineva minunat ieri devine demn de dispreţ azi, iar relaţiile personale sunt pline de suişuri si coborȃşuri. Un borderline va intra rapid în relaţii cărora le va ataşa valoare extrem de mare, pentru a abandona la fel de rapid odată ce nu a mers „ceva”. De asemenea cei cu tulburare borderline sunt şi persoane extrem de manipulatoare, care vor găsi un mod de a-i „şantaja” pe cei din jur pentru a le păstra atenţia.
O persoană borderline are şi o toleranţa foarte redusă la frustrare, izbucnește des în crize de furie disproporționată în raport cu evenimentul declanşator, după care poate foarte rapid să cadă într-o stare de tristeţe adȃncă, sau să ajungă la un fel de anestezie emoţională, la un gol interior care de multe ori îl/o împinge spre auto-rănire.
Ce produce tulburarea borderline? Nu există o cauză clară, dar se pare ca există trei factori care contribuie, în diferite proporții, la declanşarea acesteia: pe de-o parte unii factori genetici, pe de altă parte funcţionarea defectuoasă a ariilor creierului care reglează emoţiile şi controlul impulsurilor iar în al treilea rȃnd unii factori de mediu: în istoricul multor persoane borderline există traume emoţionale timpurii sau istoric de abandon.
Dacă iniţial studiile arătau o incidenţă mai mare a tulburării la femei, cele mai noi par să indice că nu există diferenţe semnificative între sexe. Prevalenţa în populaţia generală este destul de mare, de cca. 1.5% – alături de tulburarea de personalitate narcisică este a doua clasă de tulburări mentale după tulburarea obsesiv-compulsivă [1]. Există însă diferenţe între culturi – studiile par să indice o incidenţă mai redusă în ţările unde există un accent mai mare pe comunitate: în astfel de situaţii simptomele se manifestă mai puţin accentuat pentru că persoana se simte mai sprijinită.
Ce este de făcut dacă avem în jurul nostru o astfel de persoană? Să reţinem că aceasta are nevoie de multe reasigurări, să încercăm să îi oferim empatie şi să nu ne simţim revoltaţi cȃnd aceasta pare să fi uitat tot ce am făcut pentru ea în trecut îndată ce are un cȃt de mic sentiment de abandon. Să nu le luăm în rȃs tendințele de auto-rănire, ci mai degrabă să fim atenţi la semnalele lor şi să încercăm să le oferim pe cȃt posibil reasigurări. Să încercăm să fim foarte precişi în ceea ce le promitem, să nu ne exprimăm vag: un „poate” va fi luat drept promisiune certă de o persoană borderline. Dacă avem prieteni care au astfel de manifestări să încercăm să le trimitem din cȃnd în cȃnd măcar cȃte un mesaj, chiar dacă noi suntem „înecați” în treburi. Iar înainte de a ne supăra pe reacţiile lor supradimensionate să ne amintim că ele nu vin din răutate, ci dintr-o profundă suferinţă, şi să încercăm pe cȃt posibil să avem empatie. Asta nu înseamnă că putem lăsa un borderline să ne „şantajeze”, să dispună de timpul şi atenţia noastră fără limite, dar aceste limite sunt de explicat clar şi repetat, cȃt mai raţional, pentru a nu le da posibilitatea să îşi seteze aşteptări nerealiste.
Ce are de făcut o persoană borderline? De precizat că nu există un tratament medicamentos specific pentru tulburarea borderline; medicii psihiatri propun uneori medicaţie de tip antidepresiv, antipsihotic sau pentru stabilitatea dispoziţiei, acestea însă nu sunt obligatorii ci decise de medic, de la un caz la altul, în funcţie de amploarea simptomelor şi eventuala asociere cu alte tipuri de problematici.
Pe de altă parte multe din simptomele borderline se pot atenua prin efortul constant şi conştient al persoanei. De fapt primele semne de borderline apar în adolescență sau în prima tinereţe şi în mare măsură pot fi atenuate prin învăţarea auto-reglării. Atenţie însă, atenuarea nu vine de la sine, este nevoie de un efort susţinut, şi de multe ori acesta ar fi bine să fie sprijinit de terapie (de multe ori cu durată lungă). Este vorba de reducerea aşteptărilor nerealiste referitoare la ceea ce are de primit o persoană de la ceilalţi, de dezvoltarea identităţii personale, învăţarea auto-valorizării, restructurarea cognitivă, şi nu în ultimul rȃnd deprinderea auto-reglării emoţionale şi a controlului impulsurilor. Nu este simplu, nu este uşor, nu se întȃmpla peste noapte, dar … dincolo de această tulburare, o persoană este mult mai mult; o persoană este un ansamblu de gânduri, emoţii, valori, cunoştinţe, imaginaţie, creativitate – de aici pot apare acele resurse pe care să se bazeze auto-reglarea, şi care să permită persoanelor cu tulburare borderline să devină funcţionale social şi mai împăcate cu sine şi cu lumea.
- Sansone RA, Sansone LA. Personality disorders: a nation-based perspective on prevalence. Innov. Clin. Neurosci. 2011 Apr;8(4):13-8.
