Cred toata lumea a auzit la un moment dat expresia „asta e percepţia ta”, de obicei în legătură cu situaţii interumane tensionate, legate mai degrabă de unghiuri de vedere diferite decȃt de greşeli sau lovituri intenționate.
Despre ce o fi vorba oare?
Mai întȃi să definim clar unii termeni.
Senzaţia este ceea ce ajunge la creier direct de la organele de simţ, în prezenţa stimulilor: zgomote, lumină, forme şi culori diferite, mirosuri, gusturi, senzaţii tactile.
Senzaţiile sunt un prim mod de cunoaştere a lumii, dar unul relativ limitat, incomplet. Asta pentru că, în mod real, organele noastre de simţ sunt efectiv „bombardate” cu informaţii, din care noi selectăm doar anumiți stimuli: de obicei pe cei care sunt legaţi de preocupările personale, pe cei neobișnuiți sau pe cei extrem de contrastanți. Asta înseamnă că, de fapt, ceea ce ajunge la creierul nostru e mai puţin decȃt ceea ce există în realitate. De exemplu, în toată perioada de cȃnd am început să scriu această postare, eu am simţit presiunea corpului meu pe scaunul pe care stau, dar am devenit conştientă de asta abia cȃnd mi-am pus problema de a căuta un exemplu legat de selecția stimulilor.
Pe de altă parte, deşi noi reţinem doar o mică parte a senzaţiilor, creierul nostru este conştient de complexitatea lumii din jur, datorită unui alt proces psihic, şi anume percepţia. Percepţia completează senzaţiile cu elemente legate de cunoaşterea generală a lumii, cunoaştere dobândită anterior prin experienţa proprie, şi produce o imagine mai generala, mai puţin detaliată a realităţii, care include ceea ce am primit ca senzaţie şi o completează cu elemente ce ţin de ceea ce ne aşteptăm să fie lumea. Drept care, dacă vedem capul unei persoane în spatele unui ghișeu, ne aşteptăm că sub umeri se află bustul, apoi bazinul şi în final picioarele, ne aşteptăm că persoana va avea încălțăminte (deşi nu ştim dacă sunt pantofi sau sandale). Cu alte cuvinte percepţia a completat întreaga persoană pornind de la cȃţiva stimuli semnificativi.
Evident că percepţia este foarte de ajutor în realitate, pentru că fără ea am trăi într-o lume extrem de confuză. Pe de altă parte percepţia ne poate juca şi o mulţime de feste.
De fapt cea mai mare confuzie legată de percepţie este aceea că noi ne imaginăm că realitatea obiectivă este cea pe care o percepem.
Să fie oare aşa? Pai … nu prea. Nu prea, pentru că de fapt noi vedem prin intermediul percepției o imagine simplificată, schematizată a lumii. De exemplu eu scriu asta fiind într-un aeroport, în aşteptarea zborului. Ştiu – prin percepţie – că este destul de multă înghesuială la poartă, pentru că se apropie ora zborului, că este relativ gălăgie, dar … nu ştiu cȃţi oameni sunt în jur, dacă sunt bărbaţi sau femei, nu ştiu despre ce vorbesc, aud doar unele frânturi de voci care sunt mai clare sau mai puternice, am o vagă idee că în jur sunt şi scaune dar nu ştiu cȃte sau cȃţi oameni stau în picioare. Percepţia pe care o am acum este suficientă ca să mă orientez, şi evident că aş putea afla mai multe detalii despre persoana de lȃngă mine dacă aş privi-o cu atenţie, dar nu am nevoie imediată să fac asta – i-am înregistrat doar locul ocupat în spaţiu pentru ca mişcările mele să nu o incomodeze.
Şi, dacă stăm bine să ne gȃndim, de fapt cam asta facem tot timpul: percepem din realitate ce ne interesează direct şi atȃta vreme cȃt ne interesează: dacă ne place, dacă reprezintă scopul activităţii actuale sau dacă ar putea reprezenta un pericol, o amenințare. Nu de alta, dar dacă am face mai mult, atunci creierul ar fi copleșit de prea multe informaţii, majoritatea inutile şi a căror procesare ar necesita multă energie fără a aduce vreun folos imediat.
Acest mod de a vedea lucrurile poartă numele de selecție perceptivă şi are o reală valoare adaptivă, deoarece permite creierului să se concentreze pe ceea ce este important pentru o persoana, dar poate să ne aducă şi extrem de multe ponoase, datorită faptului că selecția perceptivă este exact asta: o imagine a lumii din care selectăm, „decupăm” doar o anumită porțiune. Care porțiune depinde de foarte mulţi factori, unii legaţi de necesitățile de moment, alţii legaţi de lumea interioară personală.
Asupra acestora din urmă aş dori să mă opresc acum, punctându-i pe cei mai importanţi, dar fără a avea în vreun fel pretenția de a epuiza subiectul.
Primul factor de selecție perceptivă sunt nevoile de moment. Cine a încercat vreodată să tină o dietă mai restrictivă îşi aduce aminte că parcă orice drum pe stradă trece pe lȃngă vreo gogoșerie sau patiserie, pentru că din diete dulciurile lipsesc cel mai tare. Dacă suntem obosiţi, o stație de mers pe jos pare extrem de lungă, precum şi timpul pare să se scurgă mai lent cȃnd avem de aşteptat la o coadă. Iată doar cȃteva exemple în care aceeaşi realitate obiectivă este diferită de la o persoană la alta.
Starea noastră emoţională de moment este un alt factor care influenţează selecția perceptivă. Dacă suntem nervoşi, fiecare lucru din jur pare să fie un obstacol sau să reprezinte ceva neplăcut, iar cȃnd suntem fericiţi parcă tot ceea ce este în jur pare frumos.
Si mai mare importanţă are, în selecția perceptivă, imaginea de sine. O persoană optimistă şi încrezătoare în sine va reţine din ceea ce se întȃmplă în jur doar oportunităţile sau semnalele pozitive, în timp ce o persoană anxioasă va vedea doar elemente critice în comportamentul celor din jur. Oamenii deprimați par să nu mai înregistreze nici măcar nuanţele de culoare din jur, pentru ei sunt relevante doar umbrele şi gri-ul.
Concepția generală despre lume are şi ea un cuvȃnt de spus. Oamenii care văd lumea ca pe un loc rău, nesigur, vor înregistra doar ceea ce ar putea reprezenta o amenințare. Dar este această amenințare reală? Poate că da, dar poate că e una construită prin alăturarea unor elemente disparate, scoase din context, dar care se potrivesc cu aşteptarea amenințării. Cei care consideră că lumea este un loc lipsit de bucurii, sau cu atitudini foarte critice, vor înregistra doar elementele negative din mediu, de exemplu vor vedea doar gunoaiele dintr-un parc, dar nu şi florile, în timp ce o persoană care vede viaţa ca o sumă de bucurii va auzi mai degrabă ciripitul păsărelelor şi va simţi mirosul trandafirilor în floare.
Acest mod de filtrare a informaţiilor se aplică nu doar elementelor ce ţin de mediul înconjurător ci şi celor legate de interacţiunea umană. De multe ori cineva care are o preconcepție despre altcineva va selecta din discursul sau comportamentul persoanei doar acele lucruri care îi întăresc părerea deja existentă. Aceeaşi remarcă poate fi interpretată de cineva drept o glumă, iar de altcineva drept un atac la persoană. In psihologie au fost descrise multe experimente în care părerea oamenilor despre o situaţie a fost influențată de ceea ce au aflat anterior: de exemplu aceeaşi clasă de elevi a fost apreciată ca foarte bună de profesori cărora li se spusese anterior că se vor întȃlni cu elevi eminenți şi drept gălăgioasă, neatentă, slabă de către profesori care fuseseră informați că vor avea greutăţi în acea clasă.
Tot selecția perceptivă poate explica ceea ce numim „profeții auto-îndeplinite”. Oamenii aşteaptă ca o situaţie sau o persoană să le fie potrivnică vor selecta dor acele elemente care le întăresc părerea, vor reacţiona fie agresiv fie submisiv, determinând o reacţie-răspuns pe potrivă, din care din nou selectează doar partea negativă, şi aşa mai departe, în timp ce aceia care se așteaptă ca ceva să fie bine vor alege lucrurile bune, vor manifesta încredere, vor avea o atitudine constructivă, pozitivă, care va antrena cooperarea celor din jur, ducȃnd în final la o rezolvare fericită.
Concluzia celor de mai sus? Realitatea percepută de noi nu este absolută, este o realitate personală, si poate să difere semnificativ de realitatea celorlalţi. Asta ar trebui să ne facă prudenți şi în raport cu diferite situaţii, şi în relaţiile interumane. Referitor la situaţiile neclare, modul de apropiere a percepției de realitate este culegerea de informaţii suplimentare: şi înainte de a ne convinge că ne confruntăm cu o catastrofă, şi înainte de a crede că totul va fi extrem de „roz”.
Percepţia selectivă ne aduce şi multe pagube în relaţiile interpersonale. Unii oameni râmȃn multă vreme în relaţii toxice pentru că iniţial şi le-au imaginat altfel şi au ignorat cu încăpăţȃnare semnalele contrarii dorinţelor proprii. Pe de altă parte, uneori putem ajunge la critici excesive sau la respingerea unor oameni la care poate la început nu ne-au plăcut unele lucruri, dar care este posibil fie să nu fi fost deloc aşa, fie să îşi fi schimbat pe traseu comportamentul, fie să aibă şi calităţi minunate dar pe care selecția perceptivă le ignoră pentru a nu ne pune în situaţia de a ne contrazice propriile convingeri.
In concluzie, daca auzim expresia „asta e percepţia ta”, este de crezut că afirmația este corectă, iar în cazul în care percepţia e sursă de conflict sau de tensiune, cel mai bun lucru de făcut este să ne completăm imaginea internă cu informaţii cȃt mai variate şi din diferite surse.