Deseori, stand de vorbă cu diferite persoane, în special cele afectate de vreun necaz mai mic sau mai mare, aud replici de tipul “eu nu sunt așa”, “eu nu pot așa”, “eu nu fac așa”.
Oare așa să fie? În realitate, frazarea corectă ar fi “eu nu sunt așa acum“, “eu nu pot așa acum“, “eu nu fac așa în acest moment“. Asta pentru că, în realitate, toată viața este un proces de schimbare și prea puține lucruri rămân imuabile.
Dacă valorile personale profunde probabil nu se schimbă toată viața, așa cum nu se schimba nici unele caracteristici genetice, despre restul elementelor vieții putem spune că sunt în continuă transformare – unele în bine, altele în rău, dar practic nimic nu rămâne pe loc.
Interesant este că, privind în urmă, oamenii își dau seama că s-au schimbat: sunt evidente schimbările fizice dar și cele datorate multiplelor procese de învățare cu care ne confrunta viața, de la a învăța unele deprinderi fizice și intelectuale de bază până la a achiziționa informații, a forma obiceiuri și a modifica comportamente ca urmare a experienței de viață acumulate.
Și totuși, paradoxal, deși privind în urmă oricine poate vedea modificările, în psihicul uman există tendința de a considera că starea actuală va rămâne aceeași pentru un viitor de lungă durată.
Poate că uneori în viață există perioade mai lungi sau mai scurte de relativă stabilitate, dar asta nu înseamnă că nu apar și aici schimbări, deși poate mai puțin perceptibile. Cu atât mai mult în situații critice este evident că schimbările apar rapid – de cele mai multe ori în sensul adaptării. Ființa umană este flexibilă și adaptabilă și nu de multe ori schimbările în bine pot apare chiar și în urma unor evenimente traumatice (despre care am scris pe larg aici).
Cu toate acestea, persoanele care sunt cumva “lovite” de viață încremenesc în acel “eu nu…”. In final se adaptează și găsesc soluții creative pentru orice situație, dar convingerea că orice proces de schimbare este înghețat la momentul prezent și că așa cum sunt acum vor fi toată viața le întârzie adaptarea și le prelungește suferința.
Hai să privim, fiecare din noi, la ultimul an din viață. Puteți vedea modificări? Cu siguranță – deși aparent de la o zi la alta nu s-a întâmplat nimic. Asta în condițiile în care nu ați dorit explicit o schimbare – dacă ați acționat în acest sens, probabil ați fost mai atenți la modificări și ați capitalizat rezultatele. Dar și fără a o face voit, schimbarea apare: pentru că fiecare zi din viață este o zi de experiență, de contacte umane, de adaptare la rigorile societății. Lucrurile care păreau grele au devenit măcar cunoscute, dacă nu deja ușoare și automatizate sub formă de obiceiuri, au apărut noi provocări cărora le-ați făcut față, ați întâlnit oameni noi și ați avut experiențe noi. Iar procesul cu siguranță nu se oprește la ziua de azi.
A înțelege acest lucru și a fi conștient de el aduce multiple avantaje. Mai întâi va exista mai puțină frustrare în momentul în care viața ne pune în față noi sarcini, nu toate plăcute. Odată ce avem conștiința că am mai trecut prin situații dificile și am reușit să le facem față cu succes, vom avea tendința de a ne mobiliza pentru a ne adapta situației, în loc de a consuma energie protestând și dorindu-ne ca lucrurile să rămână așa cum sunt.
In al doilea rând, conștiința capacității proprii de adaptare ne va face și capabili de a sesiza oportunități ca parte a dificultăților. Da, s-a schimbat politica companiei unde lucrăm și facem lucrurile altfel, dar oare asta nu ne permite și să învățăm ceva sau să ne punem în valoare abilități pe care le aveam dar nu le foloseam? Da, ne-am mutat cu locuința într-un oraș unde nu cunoaștem pe nimeni, și asta ne creează un sentiment neplăcut de însingurare, dar oare nu e posibil să găsim oameni care să ne placă chiar mai mult decât cei pe care i-am cunoscut în anterioara locație? Da, am îmbătrânit și nu mai putem alerga la maraton, dar oare nu e momentul să vedem dacă nu vom găsi activități culturale care să ne facă la fel de multă (sau chiar mai multă) plăcere?
Un al treilea avantaj este puțin mai greu de văzut. A fi conștienți că ne schimbăm continuu ar trebui să ne învețe ca din când în când să ne re-examinăm afirmațiile cu caracter de absolut despre cum suntem. Faptul că la un moment din viață eram într-un fel nu înseamnă că am rămas neapărat așa. Am întâlnit multe persoane care și-au pus singure bariere pentru că la un moment dat (de obicei cu mulți ani în urmă) au afirmat despre ele că sunt într-un anume mod, apoi s-au străduit cu îndârjire să gândească și să se comporte conform acelui șablon. De fapt multe se schimbă: gusturile, pasiunile, modul de interacțiune cu ceilalți, obiceiurile de zi cu zi… iar a rămâne încremeniți într-un tipar care ne plăcea acum câteva decenii este nu doar neproductiv, ci o adevărată piedică.
Oamenii sunt adaptabili, flexibili, puternici și au capacitatea de a învăța pe tot parcursul vieții. Schimbarea însoțește viața și a i te împotrivi nu face decât să întârzie un proces care se petrece oricum. A accepta faptul că există schimbare dă posibilitatea de a o orienta în sens pozitiv și de a stabili obiective, în loc de a o lăsa la voia întâmplării.
Așa că v-aș sugera ca, de câte ori afirmați ceva despre des, să spuneți “eu sunt așa acum” și “eu nu știu/nu pot asta deocamdată“.
