Despre călătoriile solitare și puterea lor vindecătoare

Societatea actuală încă tinde să îi privească cu … precauție pe cei singuri. Și totuși … lumea este plină de călători solitari, care bat țara sau lumea de unii singuri. I-ați remarcat vreodată ? Ați observat acele persoane care citesc sau scriu într-un jurnal pe terasa unei cafenele sau care doar savurează o prăjitură și zâmbesc unor lucruri doar de ei știute în timp ce privesc undeva spre orizont?

Daca nu ați făcut-o până acum, cu următoarea ocazie când îi întâlniți, observați-i … și amintiți-vă de ei data viitoare când veți renunța la o vacanță pentru că … nu aveți cu cine pleca.

Uneori în viață rămânem singuri. Pentru o perioadă mai lungă sau mai scurtă de timp, din vina noastră, a altora sau a contextului, cel mai adesea al unui amestec al celor trei. Dar nici nu contează de ce: contează că în acele momente apare o criză de încredere în sine, un gol, o impresie de “neterminat” amestecată cu un pic de rușine legată de faptul că parcă nu ai fi întreg dacă nu ești cu cineva: familie, partener de cuplu sau prieteni.

Atât de mulți oameni renunță la visele lor de explorare și își petrec vacanțele între cei patru pereți ai casei pentru că nu au cu cine merge. La fel de mulți petrec vacante ratate pentru că au fost într-o companie despre care știau din capul locului că nu li se potrivește, dar au acceptat-o pentru a evita să fie singuri.

 La cele de mai sus, există întotdeauna alternativa călătoriei solitare. Poate că cel mai bun lucru pe care îl poate face cineva care a rămas singur este să călătorească. Dar nu oriunde și nu oricum.

În primul rând destinația ar fi bine să fie aceea din visele personale, una mereu dorită și poate de multe ori abandonată datorită gusturilor diferite ale partenerilor anteriori.

În al doilea rând o călătorie solitară are nevoie să fie pregătită. A pleca singur înseamnă a face măcar o minimă cercetare: cum ajungi acolo, unde poți să stai, ce ai vrea să vezi, care sunt obiceiurile locului, cam cât te aștepți să coste, cât ar dura? Apoi să iei biletul de tren sau de avion, sau să te urci la volanul mașinii și chiar să pornești la drum…

A călători singur este o experiență interioară în aceeași măsură în care este o experiență geografică și culturală. Lawrence Durell¹ spunea că o călătorie te poartă nu doar afară, în spațiul geografic, ci și pe un drum interior și că a călători este una din cele mai satisfăcătoare forme de introspecție. Nimic mai adevărat. Odată ce te afli pe drum, începi să vezi și să înțelegi atât de multe lucruri despre tine însuți… Hai să le luăm în ordine:

1. A fi singur înseamnă să îți asumi în totalitate responsabilitatea pentru tine însuți, atât pentru partea practică cât și pentru cum te vei simți acolo (lucru care, de altfel, rar se întâmplă cuiva în viața de zi cu zi, când există mereu câte cineva din familie, dintre prieteni sau din anturaj cu care să te poți consulta, dându-ți impresia că poți să împarți cumva responsabilitatea). O ocazie extrem de bună pentru a realiza cât de multe lucruri poți face singur și cât de multă satisfacție îți poate aduce asta.
2. Când călătorești cu cineva, indiferent cu cine, bună parte din atenție se îndreaptă către celălalt: de la conversație și nevoia de a te asigura că și celălalt este bine până la efortul de a-l repera spațial într-o zonă aglomerată. Când ești singur, atenția ta se îndreaptă spre exterior: observi mai multe, ești mai receptiv la tot ce este în jur, interacționezi mai mult cu necunoscuți, așa încât totul capătă mai multă culoare, consistență și farmec.
3. Când ești singur înveți să te observi și pe tine: prin forța lucrurilor prioritatea ești tu (chiar dacă “acasă” îți petreci bună parte din timp preocupat să îi ajuți pe alții). Te poți înțelege și chiar te poți răsfăța pe tine însuți fără vreun dram de vinovăție, pentru că … pur și simplu nu este nimeni altcineva în jur să îți solicite ceva, să concureze cu tine la atenția ta. Te poți bucura hedonic, dar te poți și cunoaște, poți înțelege ce simți, cum ești și cum ai vrea să fii…
4. Când călătorești singur ești ca într-un fel de “bulă a universului”. E una din cele mai autentice situații de “aici și acum”, una din puținele ocazii în care poți descoperi cine ești tu – în afara istoriei de viață, a profesiei, mărimii contului în bancă, dimensiunii casei sau situației de familie. Cei care te întâlnesc te văd doar așa cum ești în acel moment și în acel loc în spațiu, nu-ți știu nici istoria succeselor trecute nici pe cea a neîmplinirilor și rănilor acumulate. Ei te văd doar pe tine, așa cum ești atunci și acolo, oglinda lor te revalorizează iar timpul de reflecție te ajută să îți re-evaluezi părerea despre sine și prioritățile. Poți să interacționezi cu tine însuți și cu ceilalți fără poverile pe care viața cotidiană, oricât de reușită ar fi ea, tot  ți le agată pe umeri.

Mulți se tem că dacă sunt singuri într-o vacanță vor fi cumva categorizaţi, evitați, izolați pentru că sunt singuri. Nimic mai neadevărat. Lumea este împânzită de călători solitari și a cere o cameră single sau o masă de o singură persoană la restaurant este ceva cât se poate de natural. Da, uneori oamenii te privesc cu mirare, da, uneori ești întrebat de ce ești singur, dar este doar vorba de curiozitate, de simpla căldură umană și nu de a judeca pe cineva. După ce răspunzi vei vedea în privirile celorlalți nu condamnare ci nostalgie … ba chiar un pic de invidie. Vei vedea dorința lor de a fi avut și ei curajul să încerce asta.

Mai sunt apoi și tovarășii de drum. Cei pe care îi întâlnești pentru câteva minute, ore sau zile, pe o cărare de munte, într-un tren, la o cafenea sau în fata unui muzeu. Cu ei schimbi impresii despre drum, afli bucăți din experiența lor și povestești atât cât vrei din a ta, comunici pentru un timp, împărtășești trăiri și experiențe, apoi te desparți cu un zâmbet și mergi mai departe. Fiecare pe drumul său, dar din interacțiunea asta ai ieșit îmbogățit. Da, de fiecare dată când te desparți există un mic sentiment de pierdere, dar știi că, mai devreme sau mai târziu, calea ta se va intersecta cu a altui călător, prin lume și prin viată. 

Nimic nu te învață mai bine să trăiești “aici și acum” decât o călătorie solitara.

A călători singur e magie … magia regăsirii, a auto-înțelegerii, a vindecării și a autonomiei…magia de a fi tu însuți, autentic și … fericit.

1 “Journeys, like artists, are born and not made. […] They flower spontaneously out of the demands of our natures and the best of them lead us not only outwards in space, but inwards as well. Travel can be one of the most rewarding forms of introspection.” (Lawrence Durell – Bitter lemons of Cyprus)