Despre fericire: 2 – Cum se păstreaza?

Toţi am crescut cu poveşti şi toţi am aflat la un moment dat că poveştile nu sunt adevărate, respectiv că nu există zmei, balauri cu şapte capete, căpcăuni, dar nici zâne şi bagehte magice.

Ceea ce însă nu ni s-a spus niciodată este că cea mai neadevărată parte din poveşti este finalul, magicul “şi au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi”.

Aşa că am crescut cu ideea bine înrădăcinată că odată ce un anumit eveniment major s-a petrecut (zmeul a fost înfrânt, vrăjitoarea cea rea alungată sau balaurul îmblânzit), fericirea se instalează şi odată instalată rămâne acolo până la sfârşitul vieţii.

Nimic mai fals. Fericirea apare ca urmare a unui eveniment satisfăcător şi apoi scade în timp, chiar dacă circumstanţele pozitive care au creat-o rămân nemodificate. Fenomenul este cunoscut în psihologie drept atenuare hedonică iar durata necesară pentru atenuare poate varia foarte mult, de la câteva ore până la câteva luni, în funcţie de persoană şi de circumstanțe.

Surprinzător şi extrem de neplăcut dar … acest fenomen este o trăsătură de adaptare a fiinţei umane, care – dacă ar rămâne veşnic satisfăcută cu ce are – cu greu ar mai depune eforturi pentru a merge mai departe. In plus, aceeaşi atenuare este responsabilă de faptul că şi durerile trec în timp, oricât de grave şi “definitive” ar fi întâmplările cu care ne confruntă viaţa.

Unul din primele lucruri pe care le evidenţiază psihologii este acela că fericirea nu este o stare, ci un proces. Cu alte cuvinte fericirea se obţine, se pierde, dar poate fi şi re-creată cu regularitate.

Nu vorbim aici de acea “mare fericire” care vine din realizări majore sau evenimente care pot fi unice în viaţă; dacă fericirea ar veni doar din înfrângerea balaurului, de mult ar fi fost epuizat stocul de balauri (reali sau imaginari) ai omenirii. Este vorba de a învăţa să îţi oferi cu regularitate mici surse de fericire. Cînd o mamă priveşte la zâmbetul copilului, când cineva se joacă cu un căţel zburdalnic, sau admiră o floare, sau se delectează citind o carte, sau râde în hohote la o comedie, de fiecare dată creierul secretă acel amestec de neurotransmiţători care semnalizează fericirea (sau, în termeni psihologici, starea de bine – detaliată aici).

Da, fericirea! Nu prea seamănă cu poveştile, dar dacă am acceptat că nu există vrăjitoare de ce să nu acceptăm că şi alte părţi din poveşti nu sunt aşa şi în realitate?

Dacă privim fericirea ca pe un proces, atunci modul de a o întreţine este să o creăm, în canţităţi mici, cât de frecvent posibil. La nivel neural înseamnă a găsi activităţile care produc acei neurotransmiţători care sunt percepuţi de creier drept stare de bine. Aceasta poate veni din multiple surse :

• De la simţuri – un miros plăcut, o cuvertură pufoasă iarna sau o boare răcoroasă vara, muzică, o privelişte frumoasă, o mâcare gustoasă…
• De la gânduri – a citi o poezie sau un roman captivant, a face ceva creativ, a găsi soluţia unei probleme care te preocupă…
• De la emoţii – a te lăsa să simţi bucurie, linişte, încântare, curiozitate…
• De la interacţiuni umane – de la un salut vesel adresat vecinilor, trecând printr-o conversaţie plăcută cu prietenii şi mergând pănă la o îmbrăţişare din partea celor dragi…
• De la sport, mişcare, meditaţie, relaxare…
• Din realizarea unor sarcini sau parcurgerea cu succes a unor paşi în evoluţia personală, fie că e vorba de sarcini de carieră sau de viaţă personală
• Din evenimente exterioare benefice (de la a câştiga la loto până la a întâlni partenerul de cuplu perfect … sau doar a-ți găsi acea pereche de pantofi pe care ți-o doreai şi pentru care magazinele nu aveau măsura ta)

După cum se vede, doar ultima din lista de mai sus nu ţine de noi, ci de un univers probabilistic. Din păcate prea mulţi, pe modelul poveştilor, îşi leagă sursa de fericire de ceva (sau cineva) din exterior, neglijând complet acele surse de stare de bine care stau în puterea – şi la îndemâna – fiecăruia.

Păi dacă tot e să ne luăm după ziceri şi zicale, de ce nu am lua-o în calcul pe aceea care zice că “fericirea e formată din lucruri mărunte”? Nu de alta, dar are mult mai mult adevăr în ea în raport cu poveştile.