Acum câteva luni, o colega m-a abordat întrebându-mă cum îmi planific eu călătoriile. Am ridicat din sprâncene un pic mirată, nu de alta dar noi ăștia care suntem gata mereu să sărim într-un avion sau autobuz spre “undeva” ne cam știam între noi. Colega a zâmbit și a continuat: “ehei, la toamna se duce copilul la facultate iar eu şi soțul trebuie să ne căutam ceva de făcut…”
In acea frază a colegei mele se ascundea multă înțelepciune. Ea pe de-o parte se pregătea să iasă elegant din rolul de mamă cu program complet și pe de altă parte anticipa dificultățile schimbării și se pregătea să le depășească cu succes.
După cum am mai spus și aici, una din sarcinile rolului de părinte este și acela de a accepta că la un moment dat copiii au crescut, că au devenit tineri adulți și că, odată cu acest moment, și relațiile părinte-copil trebuie să sufere o transformare. Tânărul va trebui să devină autonom, să își ia propriile decizii de viață (incluzând aici cariera și familia), să își gestioneze existența de zi cu zi, de la buget la treburile casnice, programul, prietenii și în general tot universul vieții unui adult funcțional. Părinții trebuie să se retragă treptat din rolul de protectori și să devină mai degrabă prieteni și, eventual, mentori.
Așa că, dragi părinți, odată ce ați văzut numele copilului vostru pe lista celor care au promovat bac-ul, eventual au și intrat la facultate, deja ar trebui să “dispăreți” din viața copilului. Mă rog, aveți voie să îl ajutați cu instalarea la cămin, apoi, exceptând eventualele borcane de zacuscă bune în sesiune, mai puteți să reapăreți mândri la ceremonia de absolvire. Cel mai târziu după ce a terminat facultatea, sau, în caz că a optat pentru un job, după ce s-a acomodat cu programul, ar fi bine să faceți în așa fel încât să îi și “faceți vânt” de-acasă, să îl încurajați să locuiască singur, să fie pe picioarele lui, să își gestioneze și bugetul, și spălatul rufelor și gătitul, pentru că toate astea sunt sarcini de adult responsabil. Și mai ales este cazul să îi respectați intimitatea, să nu îi invadați spațiul personal și să nu vă erijați în critici la adresa deciziilor lui.
Evident că veți ține legătura, că nu vă veți dezinteresa complet, dar asta înseamnă un telefon pe săptămână și o vizită sau o ieșire comună poate odată pe lună, nu cinci telefoane pe zi (în condițiile în care “copilul” are aproape 40 de ani și mai ocupă şi vreo funcție de management în vreo companie… iar mama îl sună să îl întrebe dacă și-a dus hainele la curățătorie…).
Dragi părinți de tineri adulți, nu este rolul vostru nici să-i cenzurați prietenii și nici partenerul de cuplu “copilului”, pentru că nu dumneavoastră veți trăi în locul lui. Poate că va avea și rateuri, dar atunci cu atât mai mult nu e rolul vostru să interveniți să îi alegeți pe cineva. Viața pune oamenii și la încercare, iar fiecare are nevoie să învețe să depășească momentele dificile.
Da, puteți fi suportivi, dar suportul ar trebui să fie mai degrabă o îmbrățișare și transmiterea încrederii, nicidecum a hotărî că odată ce o relație nu a mers, gata, e cazul să preluați conducerea.
Fiți foarte atenți și cu sfaturile. Mulți părinți le oferă necerute, și cu tonul de impunere cu care trimiteau copilul la lecții în clasele primare. Nu, acestea nu sunt sfaturi, ci intruziuni brutale, şi nu fac altceva decât să îi reducă tânărului stima de sine și să ii pună piedici în dezvoltarea proprie.
Da, cu siguranță doriți să vă ajutați copilul, și mulți părinți pun și un “umăr financiar” la startul în viață al tinerilor. Dar nu le condiționați acest ajutor de a vă asculta sfaturile de tip poruncă, acordați-le credit că vor putea să ia singuri o hotărâre înțeleaptă.
Nu vă sufocați copiii care au devenit tineri adulți. E ok să le cereți ajutorul dacă sunt de făcut ceva treburi grele prin casă, unde ar fi nevoie de ceva vigoare, e ok sa le cereți să vă însoțească la doctor dacă aveți o afecțiune care nu vă lasă să vă mișcați prea ușor, dar asta nu înseamnă că în fiecare moment liber copilul trebuie să alerge la voi, să vă facă piața, să vă schimbe becurile și să vă scoată la plimbare. Și mai ales, dacă s-a întâmplat ca unul din părinți să fi rămas singur/văduv, în nici un caz să nu-şi facă planul de a se muta cu copiii – deși îmbrăcat în forma de “ajutor” în casă, un astfel de părinte devine de cele mai multe ori o povară.
Da, dar ce mă fac, mă veți întreba, eu tot părinte rămân și tot îmi fac griji pentru copil? Ei bine, dacă ați fost părinți responsabili atunci e cazul să aveți încredere în ceea ce i-ați dat deja copilului în primii 18-20 de ani de viață, în ceea ce privește educația, normele morale, capacitatea de a sesiza și a se feri de pericole, abilitățile de a gestiona problemele de viață. Dacă nu ați reușit să faceți asta atunci, degeaba vă faceți griji acum, că tot nu veți mai putea îndrepta mare lucru. Așa că oferiți-vă credit pentru ce ați făcut deja și așteptați să vă sune tânărul pentru a vă comunica vești bune, în loc să-l pisați în fiecare zi cu grijile voastre, nu de alta dar el le are pe ale lui și dvs. s-ar putea chiar să nu le înțelegeți pe toate, că nu sunteți în acea situație.
De fapt multe din aceste griji nu sunt griji reale, ci “fabricate”. Sunt legate de un fenomen care le afectează în special pe mame (dar nu numai) fenomen numit sindromul cuibului gol. Despre ce e vorba? E vorba de stări de depresie, anxietate și de lipsă de scop aparent al existenței, stări care apar odată ce copiii, deveniți tineri adulți, au ieșit din îngrijirea părinților. După ce timp de mulți ani bună parte din energia și timpul părinților au fost îndreptate spre creșterea și educarea copiilor, cu toate eforturile dar și imensele bucurii legate de asta, deodată de face un mare gol, nu mai există nimic în “fișa postului” iar cei rămași fără aceste sarcini se simt ca și când existența și-ar fi pierdut sensul. Așa că, fugind de acest gol, multe mame (şi unii tați) încep să “fabrice” preocupări: dacă tânărul are un job foarte solicitant își fac griji pentru gradul lui de oboseală, dacă pleacă în weekend pe munte își fac griji că şi-ar putea pierde jobul, dacă nu are prieteni își fac griji că e singur, dacă are prieteni își fac griji că aceștia l-ar putea “duce de râpă”, dacă nu mănâncă își fac griji că se îmbolnăvește, dacă mănâncă îi reproșează că s-a îngrășat … şi exemplele pot continua.
Nu, nu asta este soluția pentru sindromul cuibului gol. Părinții tânărului adult ar trebui toți să ia exemplul colegei mele și să înțeleagă că au în față o nouă provocare. Așa cum au învățat să fie părinți (și adaptarea nu a fost deloc ușoară), tot așa acum este cazul să învețe că sunt din nou doar ei (cuplu sau părinți singuri) și să își reconstruiască viața pe un nou palier.
După cum spuneam aici vârsta adultă se caracterizează printr-o sarcină de dezvoltare numită generativitate versus stagnare. Cu alte cuvinte persoanele adulte au nevoie să ofere plusvaloare socială – atât ca profesioniști cât și ca educatori ai noii generații. Opusul este stagnarea, încremenirea într-o etapă, încremenire asociată cu frustrări, depresie, anxietate, furie.
Încremenirea în stadiul de părinți de copii mici este un aspect al stagnării. Așa că, undeva între 40 și 50 de ani cei care au fost părinți au ca sarcină să se reinventeze, să-și reconstruiască o existență separată de copiii tineri.
Dar oare cum o fi asta?
Nu e simplu, dar din fericire în epoca informației e mai simplu decât era în secolul trecut.
Dacă părinții sunt un cuplu, unul din cele mai frumoase moduri de umplere a cuibului gol este prin reinventarea relației de cuplu. Da, nu mai sunteți la prima tinerețe, dar vă leagă ani lungi de parteneriat și este momentul de a avea noi proiecte de cuplu: că decideți să călătoriți, să vă mutați undeva la țară sau să vă renovați casa, toate asta vă vor ține activi și vă vor ajuta să nu vă mai gândiți la faptul că este cuibul gol.
Și cuplurile și părinții singuri au acum ocazia să își dea lor înseși un pic de atenție: că încep să facă un pic de sport, că adoptă un mod de viață/alimentație mai sănătos, că își caută pur și simplu un stil (mă refer aici inclusiv la aspect fizic și vestimentație) de persoană de vârstă medie care își poartă anii cu grație, deja aceasta poate deveni o preocupare importantă.
Toți oamenii au pasiuni; de multe din ele nu a fost timp când a apărut copilul, dar iată că puteți merge acum la cursurile acelea de tango, sau de fotografie, sau puteți merge mai des la teatru, la concerte, la munte…
Puteți să găsiți timp pentru prieteni – chiar dacă nu v-ați văzut cu anii, pentru că toți ați avut treburi, acum probabil și ei suferă de același gol așa că e cazul să faceți în sfârșit reuniunea aceea de care nu ați avut timp.
Cât de în urmă ați rămas cu filmele și cu cărțile?… Probabil vreo 20 de ani, e timpul să recuperați și asta. Vă plăcea să jucați bridge sau canastă ? Acum a venit momentul.
Vă place să fiți în continuare utili cuiva? Puteți oricând fi mentor pentru un coleg începător de la job, puteți merge la activități de voluntariat sau chiar să vă oferiți voi să îngrijiți bucățica de spațiu verde din fața blocului.
Vă place să gătiți? Sunt atâtea târguri culinare, încercați să participați … sau pur și simplu ieșiți duminica cu o tavă de prăjituri pentru copiii care se joacă în fața blocului.
Bine, bine, o să mă întrebați, dar de unde găsesc eu toate astea? Păi, oameni buni, suntem în epoca internetului. Se găsesc atâtea cursuri și cercuri pentru hobby-uri, atâtea asociații care caută voluntari pentru diverse cauze, sunt atât de mult grupuri construite în jurul unor pasiuni comune ale unor oameni care nu se cunoșteau în prealabil. Și dacă vă încăpățânați să credeți că nu vă descurcați, în loc să vă pisați copiii cu întrebări despre detalii ale vieții lor, cereți-le să vă caute ei un spectacol de teatru sau un grup de oameni care face plimbări la munte sau care joacă șah… Sau chiar să vă ajute să înființați voi un astfel de grup! Veți vedea că nu doar vă vor ajuta dar vor veni și ei cu tot felul de idei care s-ar putea să vă placă.
Și mai este ceva: poate acum a venit momentul să ajungeți la relații mai strânse cu propriii părinți, pe care din păcate nu îi veți mai avea multă vreme, și să vă şi odihniți puțin … nu de alta dar în curând vor apare nepoții pentru care vreți să aveți energie suficientă ca să îi răsfățați!
3 comentarii
Adevar si logica in cele scrise de tine, Livia………Sfaturi bune de urmat!
Cuibul gol nu apare numai la parinti ci din pacate uneori si la unchii/ matusile fara copii proprii care invadeaza de timpuriu spatiul vital al parintilor care le sunt frati/surori cu solicitari si sfaturi despre cresterea copiilor care
sunt cumva si “ai lor”…
Din pacate … mai ales daca parintii nu nu pun stavile. Cu atat mai grea e sarcina de desprindere a tanarului adult care nu doar ca trbuie sa isi asume integral procesul dar e si in inferioritate numerica.