Continui seria de articole începută aici dedicată personalităţilor accentuate, cu un nou tip de personalitate, deseori întâlnit în societate.
Histrionicul
Gândiți-vă la petrecerile sau evenimentele sociale la care ați participat. Cam întotdeauna, privind în jur, ați remarcat cu siguranță o persoană (bărbat sau femeie) care pare să fie “sufletul petrecerii”. Fie că dansează în mijlocul ringului, fie că este înconjurată de un grup de admiratori într-o discuție însuflețită, persoana în cauză are un magnetism aparte, pare să domnească peste întregul grup, zâmbeşte, are o privire pentru fiecare, poate o strângere de mână sau doar o atingere uşoară, este radianță, iar cei din jur nu pot face altceva decât să se lase inxorabil atraşi spre acest centru, precum fluturii de lumina lămpilor, seara. Un privitor oarecare se va întreba cum ar putea fi suficient de interesant pentru a fi remarcat de acea persoană magnetică, dar spre surprinderea sa va vedea că este imediat identificat şi adus în apropierea “magnetului”. Mai mult, “magnetul” se dovedeşte extrem de uşor de abordat, îi include pe toți în cercul său, devine rapid familiar şi chiar pare să dea semnale că mai multă intimitate nu ar fi refuzată.
Ei bine, tocmai ați făcut cunoştința cu personalitatea histrionică. Şi este foarte posibil să vă fi fermecat îndeajuns încât să doriți o relație cu acea persoană. Spre surprinderea dumneavoastră, păreți a fi trecut testul, şi chiar începeți o relație. Veți trăi împreună o viață plină de evenimente sociale – dar surpriză, la următorul evniment, deşi sunteți partenerul (sau partenera) unui histrionic, nu veți ocupa un loc mai important în cercul acestuia (sau acesteia). Dimpotrivă, atenția lui (sau a ei) va merge către oameni noi, sau pe care nu i-a mai văzut de o bucată de vreme, şi vă veți regăsi din nou ca fiind unul din cei mulți din ʺcercul magicʺ al histrionicului.
Asta până când, obosit sau plictisit de repetarea scenariului, veți decide să stați puțin deoparte şi să interacționați cu altcineva – în acest moment partenerul va decide că are neapărat nevoie de dumneavoastră, fie pentru a-i face un mic serviciu, fie pentru a-i susține o afirmație sau o povestire. Mai mult sau mai puțin elegant, vi se dă de înțeles că locul dumneavoastră este acolo, în cercul de admiratori.
Nu-i nimic, vă veți spune, după petrecere vom pleca împreună şi vom ava parte şi de timp pentru noi. Numai că, odată rămaşi în intimitate, probabil bună parte din conversație se va învârti în jurul evenimentelor sociale, al modului în care histrionicul a fost apreciat şi adulat, sau – în caz că cineva nu a făcut asta – va fi bârfit şi ulterior pedepsit cumva. Iar daca dumneavoastră veți schimba subiectul sau veți aduce în discuție pe altcineva … atunci se poate să aveți de suferit o avalanşă de reproşuri, o criză emoțională … care în final se va încheia cu avansuri sexuale.
Cam aşa arată viața cu un histrionic. Orice întâmplare este exagerată, cuvintele şi gesturile sunt dramatice, teatrale, oamenii cu care a schimbat câteva fraze la un evenimnt social vor fi descrişi ca prieteni apropiați, iar cei care nu par fermecați doar prin conversație vor fi atraşi prin cochetărie, flirt, avansuri mai mult sau mai puțin evidente.
Histrionicul este de fapt o persoană care nu este sigură de valoarea proprie şi are nevoie ca ceilalți să i-o confirme. Se hrăneşte din atenția celor din jur, pe care o caută activ şi chiar, de multe ori, o negociază la schimb cu evocarea unor favoruri sexuale (care pot rămâne la nivel de insinuare sau se pot chiar materializa). Dacă pierde atenția celor din jur suferă şi explodează emotional, plânge sau face crize de nervi, de care uită imediat ce în peisaj a apărut un nou admirator.
De multe ori histrionicii au avut părinți prea permisivi şi care i-au lăudat excesiv fără să îi cenzureze, aşa că si în viața de oameni maturi vor considera că au dreptul la acelaşi lucru. Dacă din diferite motive nu primesc ceea ce au nevoie, de multe ori ajung să aibă căderi emoționale sau să devină depresivi.
Desigur că citind această descriere ați identificat în jurul dumneavoastră o persoană sau mai multe care par să aibă aceste trăsături, mai accentuate sau mai discrete. Am cunoscut o persoană histrionică care – nesigură pe ea însăşi – nu reuşea să îşi facă propriile alegeri şi atunci se ghida după cele ale unei prietene apropiate. Drept rezultat, de câte ori prietena ei stătea de vorbă cu cineva, histrionica imediat intervenea, fluturând din gene şi zâmbind ademenitor. Apoi se întreba de ce a ajuns să fie agasată de bărbați care nu îi plăceau şi care păreau să treacă la avansuri directe aproape imediat după ce o cunoscuseră. I-a trebuit mult timp să realizeze că, în goana după atenție, trimitea semnale nepotrivite unor persoane nepotrivite (în sensul că nu erau persoanele cu care ar fi avut ea ceva în comun, ci cele care se potriveau cu prietena ei).
Cum trăieşte histrionicul cu sine însuşi? Poate fi în regulă dacă îşi găseşte surse acceptabile pentru hrănirea nevoii de atenție: nu întâmplător printre marii actori se regăsesc extrem de multe personalități histrionice, care îşi alimentează nevoia de atenție din jocul scenic şi funcționează cât se poate de bine în restul vieții. Tot dintre histrionici se recrutează oratorii charismatici, dar şi persoanele care lucrează în toate zonele ținând de antrenarea publicului în diferite activități, tocmai pentru că aceştia nu se vor plictisi niciodată de mulțimi care să le asculte.
Cum faci să trăieşti cu un partener de cuplu histrionic? Condiția este ca partenerul de viață să nu fie un tip de persoană înclinată spre gelozie, care să înțeleagă că nevoia de admirație nu înseamnă automat şi moravuri discutabile, dar care să şi aibă suficient combustibil pentru a hrăni continuu nevoia de atenție a histrionicului. Poate nu sună prea plăcut, dar partenerul unui histronic va primi la schimb strălucirea acestuia şi va beneficia atât de magnetismul lui cât şi de cercul social al acestuia.
Cum e când ai un prieten histrionic? Condiția ar fi să nu te deranjeze concurența şi să priveşti cu un oarecare amuzament perpetua luptă a histrionicului pentru “luminile rampei”. In spatele acestor manifestări se poate ascunde deseori un prieten de nădejde, care nu te va lăsa la greu, un interlocutor fermecător sau un om cu simț al umorului şi inteligență deosebită. Nu de alta, dar personalitatea e una şi inteligența, cultura, umorul, valorile sunt cu totul altceva şi este perfect posibil ca ele să coexiste. E drept că prietenul histrionicului va trebui destul de des să ofere un umăr pe care acesta să plângă sau să îi rezolve încurcăturile derivate din prea multă cochetărie, dar pentru ce există prieteni?
Cum e când ai un şef histrionic? Este bine să ai grijă să îi prezinți ideile tale ca fiind inspirate de el. Atunci le va susține şi promova – iar tu să nu uiți să îi mulțumeşti public cât de des ai ocazia.
Cum e când ai un părinte histrionic? Copilul va descoperi că acel părinte este admirat de toți colegii săi de clasă şi de toți prietenii săi, iar în familie exista de multe ori un fel de întrecere pentru atenţie între părintele histrionic şi copil. In adolescență va fi mai greu, pentru că părintele histrionic va tinde să îşi concureze copilul în fața celorlalți tineri, şi uneori cochetăria unei mame histrionice cu prietenii adolescentei va părea uşor deplasată. E posibil ca un copil cu un părinte histrionic să nu primească suficiente întăriri pozitive şi să crească cu o stimă de sine scăzută, pentru că tot timpul a fost eclipsat de părinte. Nu înseamnă că va fi defnitiv distrus, ființele umane sunt caracterizate de reziliență (capacitatea de a nu fi afectat de evenimentele şi situațiile parcurse în viață) dar este posibil ca la un moment dat să aibă nevoie de suport terapeutic pentru a-şi regăsi stima de sine şi conştiința valorii proprii. Asta dacă nu cumva devine la rândul său histrionic – studiile au arătat că astfel de personalități au la bază şi o oarecare moştenire genetică.
Oare ce ar trebui să facă histrionicul pentru a trăi împacat cu sine? Ar fi bine să îşi capitalizeze realizările personale şi să se educe în a-şi găsi valoare prin ceea ce este şi poate face el, astfel compensând nevoia de a obţine admiraţie de la cei din jur. De multe ori terapia este utilă, în sensul combaterii acelei temeri de abandon care este baza funcţionării de tip histrionic.
Ce ar trebui să facă cei din jur în prezenţa unui histrionic? Mai întâi să nu încerce să intre în concurenţă cu el – să îi privească evoluţia cu o doză de umor şi să se bucure de ceea ce are bun; de asemeni ar putea, cu blândeţe, să încerce să îi limteze excesele. Dar cel mai important ar fi ca cei din jur să înţeleagă ca histrionicul nu face ce face din răutate, ci pentru că la baza comportamentului său este un anume tip de suferinţa.
De fapt toți avem în noi o componentă histrionică – aceea care ne face să ne dorim admirația şi stima celorlalți. Dacă nu ar exista această componentă, probabil că nu am face nici un efort să performăm public (fie că este la locul de muncă fie în cercul social sau în familie). Pentru unii oameni însă, nevoia de admirație şi atenție e mai puternică – un histrionic care se auto-identifică ar fi mai bine să încerce – pe de-o parte – să îşi găsească cât mai multe surse interne de stimă de sine şi – pe de altă parte – să îşi controleze mai cu grijă dorința de admirație, prin a selecta cui o cere, cât de des o cere şi mai ales ce este dispus să ofere pentru a o obține. A pune nişte limite rezonabile reprezintă cheia unei funcționări bune, însoțită de satifacții personale, familiale şi sociale.
1 comentarii
ce frumos scris, multumim