Continui seria de “pastile” dedicate creionării personalităților accentuate (începută aici) prin a descrie o nouă tipolgie, cea narcisistă.
Narcisicul
Să presupunem că sunteți într-o colectivitate – la job sau într-o adunare din societate. Veți remarca probabil o persoană care pare să stăpânească totul. Nu este neapărat în centru, dar pare că centrul se deplasează inexorabil spre el (sau ea). Nu se mişcă prea mult, are gesturi reținute, vocea este fermă şi frazele arată clar că persoana este extrem de competentă în domeniul despre care se vorbeşte. Are opinii ferme şi este uşor ironic la adresa altora care au şi ei o părere sau o contribuție la subiect. Este destul de rece, se referă la fapte şi nu la emoții, are o mulțime de argumente şi un umor de calitate, dar cu o doză de criticism. Acesta este narcisistul. Dacă te apropii de el, te face să te simți fermecat, protejat şi chiar favorizat. Vei fi ținta unor gesturi speciale, mărețe chiar, care te vor flata şi atrage inexorabil spre el, mai ales că imediat urmează şi sugestia că el este cel mai bun, cel mai potrivit şi cel mai la curent cu orice situație, că poate gestiona orice dificultate şi poate rezolva orice problemă. Dacă asta se întâmplă la job, imediat va lua conducerea oricărei discuții şi nu va avea prea mult timp şi disponibilitate spre a asculta şi ideile ceelorlalți, ci pur şi simplu va începe să împartă sarcini şi să ceară rezolvarea lor exact aşa cum le-a conturat.
Să presupunem că te apropii de un narcisic suficient de mult pentru a stabili o relație apropiată, fie ea de cuplu sau de prietenie. Te vei simți special, ți se vor oferi lucruri şi gesturi mărețe, vei afla mereu de situații în care narcisicul s-a descurcat minunat şi a repurtat victorie după victorie – la care va da impresia că te face parte şi pe tine. Viața ta pare să fi fost cumva preluată, se ştie clar cine ia deciziile – nu eşti tu acela, pentru că lângă tine este oricum cineva mai bun. Când este ceva de făcut faceți amândoi, dar devine evident că ceea ce ai făcut tu putea face oricine în timp ce ceea ce a făcut el este şi excepțional şi şi acoperă cea mai mare parte a efortului. Ai vreo idee diferită? Nu are timp să te asculte – oricum e atât de puțin importantă încât narcisicul îşi găseşte altceva de făcut în timp ce tu vorbeşti, şi ai face mai bine să taci ca să nu îi distragi atenția de la lucrurile importante. In plus, nu prea mai poți să ai şi pe altcineva prin preajmă. Familia ta? Obositoare, cere prea mult, se bagă unde nu-i fierbe oala, oricum nu se poartă corect cu tine, aşa că merită să îi eviți. Prietnii tăi? De proastă calitate, nu fac decât să se folosească de tine, aşa că de ce ai fi atât de fraier să îi frecventezi ? Colegii tăi de la job? Nişte ratați, încuiați şi prea nefericiți ca să merite să pierzi timp cu ei. Oricum ție îți e bine cu el (sau ea) şi nu mai ai nevoie şi de altcineva prin zonă. Desigur că prietenii lui sunt unii importanți, care trebuie frecventați pentru că au titluri, notorietate sau putere – dar să nu îi admiri prea tare pentru că imediat li se vor evidenția defecte din cele mai grave.
Şi mai eşti şi tu, pe acolo, pe undeva. Nu că ai avea vreo valoare, dar narcisicul e suficient de generos să te susțină, să te ducă în spate, să îți rezolve problemele şi să îți arate care e calea ta în viață. Ai şi tu realizări? Mă rog, nu sunt prea importante, nu în domeniile în care contează. Ai oameni care te apreciază? Nu-ți face iluzii, sunt doar interesați de a obține ceva de la tine, plus că oricum nu sunt oamenii “care trebuie”. Şi uite aşa, încet încet, eşti presat să admiți că tu nu ai valoare, nu reprezinți nimic, ai fi nimeni dacă nu ai fi lângă el. Capacitatea de abuz emoţional a narcisistului este enormă – cei de alături sunt mai întâi izolaţi de toţi ceilalţi, apoi erodaţi pas cu pas până când îşî pierd, pe nesimţite, stima de sine.
Am cunoscut un cuplu, în care el avea trăsături narcisiste accentuate. Amândoi mari pasionați de călatorii, exploraseră zone unde mai puțini se aventurează. Astfel de călătorii necesită multă pregătire, actitvitate care cădea în sarcina soției. Ea afla ce e de făcut, ea făcea rezervările, ea ştia poveştile asociate fiecărui loc, ea afla din vreme care erau restaurantele bune şi mâncărurile specifice, ea avea grijă să cumpere bilete la muzee sau evenimente, pe scurt era în acelaşi timp şi agenție de turism şi ghid calificat. Narcisistul se prezenta cu valiza la plecare şi apoi … începea să se plângă. Ba că hotelierii nu erau destul de respectuoşi, ba că în respectivul muzeu erau prea mulți oameni şi mai ales că soția nu se comporta suficient de bine în public. In final concluzia era “mi-ai stricat vacanța”. Asta până când se întorceau acasa şi se întâlneau cu prietenii. Atunci narcisicul începea să povestască plin de entuziasm despre locurile unde şi-a dus soția în vacanță – în timp ce îi prindea mâinile soției şi i le trăgea în jos, ca să îi inhibe până şi limbajul corpului, că de vorbit oricum nu putea, ca să nu îl întrerupă.
Cam aşa arată viața alături de un narcisic. El e important şi are nevoie de toată atenția – pe care o cere imperativ sub amenințarea pedepsei. Ai contrazis în public un narcisic? Te va pedepsi prin ignorare, prin bagatelizare sau îti va arunca cuvinte grele, pe care le rosteşte rece şi necruțător. Ai avut o idee mai bună ca el? Nu va avea linişte până când ori şi-o însuşeste şi contribuția ta e complet uitată, ori o desființează cu argumente care te fac să fii ruşinat că ai avut-o.
Să ne înțelegem: narcisicul nu este neapărat un om de evitat. Dincolo de trăsăturile de personalitate din această categorie, poate avea şi multe lucruri pozitive: inteligență, capacitate de muncă, dedicare către un scop şi aşa mai departe. Ceea ce îi lipseşte în mare măsură este empatia: nu înțelege (şi nu îl interesează să înțeleagă) ce simți tu, pentru că el este centrul universului şi toată lumea trebuie să accepte asta ca un dat.
Cum trăieşte narcisicul cu sine însusi? Greu. Lumea lui interioară este una de fantezie, în care el este special, deasupra tuturor. Va şi munci din greu să dovedească asta – mulți din oamenii cu realizări importante în plan ştiințific sau managerial sunt narcisici – dar mereu se va teme că cineva o să îl eclipseze, se va simți mereu amenințat şi va reacționa prin a se lupta nu doar să se ridice pe sine ci şi să îi diminueze pe ceilalți. Va fi mereu în gardă să nu fie exploatat de ceilalți, dar nu se va da în lături să îi exploateze el la maxim. Ca să arate clar poziția lui superioară, va fi mereu snob, important şi arogant. Nu poate să accepte situații de moderație – de exemplu dacă va merge la restaurant va comanda extravagant chiar daca nu îi e foame şi va lăsa un bacşiş generos; dacă nu are bani va prefera să stea acasă decât să meargă într-un loc mai ieftin. La fel şi în vacanțe, dacă hotelul nu are multe stele, mai bine se lipseşte. Principala lui preocupare este legată de menținerea propriei imagini şi poziții, rar îşi permite să se bucure de viață şi să trăiască sentimente autentice, pentru că nu poate niciodată să nu se teamă că va fi concurat. In spatele trasăturilor narcisiste se ascunde de fapt o enormă teamă de abandon, dar narcisistul nu vrea, şi de fapt nici nu poate, să şi-o recunoască şi apoi să o gestioneze – preferă sa funcţioneze pe baza abuzului psihologic la adresa celor din jur, dar niciodată nu va reuşi să fie complet fericit, deoarece se teme că în orice moment cineva va fi mai puternic ca el, aşa că este cazul să fie mereu pregătit de luptă.
Cum faci să trăieşti cu un partener de cuplu narcisic? Condiţia este ca tu să ai clar în minte propria valoare şi să nu îl laşi să îți erodeze stima de sine. Paradoxal, atâta vreme cât narcisicul vede în tine o concurență, va fi interesat de tine (şi în acelaşi timp se va lupta să te înfrângă), dar odată ce te-a “dovedit”, adică ti-a erodat stima de sine şi te-a transformat într-o anexă a lui, îşi pierde interesul. Cabinetele de psihoterapie sunt pline de “victime” ale narcisiştilor, care si-au pierdut încrederea în sine mai întâi, apoi au fost abandonați. Dar există şi multe cupluri funcționale, în care narcisicul este asociat cu o persoană cu autonomie ridicată, care îi priveşte excesele cu o doză de uşor amuzament şi merge mai departe, folosind drept liant în cuplu calitățile acestuia, şi nu defectele.
Cum e când ai un prieten narcisic? Prietenia poate fi funcţională, dacă îți mai iei din când în când şi spațiu de respirație şi nu te laşi intimidat de aroganța şi snobismul acestuia. Bucură-te de calitățile narcisicului şi nu te lăsa copleşit de personalitatea lui. Şi mai ales nu-ti uita niciodată acasă simțul umorului.
Cum e când ai un şef narcisic? Destul de greu. Mai mult ca sigur îsi va însuşi ideile tale şi de multe ori va “uita” să îți menționeze contribuția, dar daca ai o idee bună şi ajunge să se aplice, bucură-te că munca ta e mai uşoară, sau mai eficientă, sau mai rațională, cu alt cuvinte bucură-te că s-a făcut şi nu te preocupa prea tare de cine şi-a pus eticheta cu numele pe ea.
Cum e când ai un părinte narcisic? Destul de greu, dar devine mai uşor dacă celălalt părinte este echilibrat şi compensează nesiguranțele generate de superioritatea narcisicului în psihicul copilului. Altfel, copilul va fi confuz, pentru că în intimitatea cu părintele i se va arăta că oricum nu e suficient de bun, în timp ce în public va fi super-lăudat, ca doar narcisicul nu ar putea eşua în a avea un copil fantastic. Odată cu maturizarea, copii părinților narcisici se poate să preia modelul de comportament sau, dimpotrivă, să devină persoane şterse, dependente şi nesigure. Dar asta nu e obligatoriu, există şi reziliența umană, care poate facilita o dezvoltare armonioasă şi lipsită de complexe şi traume psihologice.
Oare ce ar trebui să facă narcisicul, pentru a-i fi mai bine cu sine şi cu cei din jur? Răspunsul ar fi să nu se mai teamă de competiţie – o idee buna a altuia nu îi anulează propriile idei, iar acest tip de alergare continuă după supremaţie este obositor şi nu aduce satisfacţii de ordin superior. Dacă narcisicul va înţelege că a colabora implică o sinergie a ideilor, şi va accepta că cei din jur pot fi priviţi cu respect fără a-l pune pe el în pericol, viaţa lui va fi mult mai bogată. Din nefericire, dintre toate tipurile de personalităţi accentuate, cel mai puţin doritor să schimbe ceva la sine rămâne narcisistul.
Ce ar trebui să facă cei din jur în prezenţa narcisicului? Dacă sunt personalităţi mai slabe, distanţarea e cea mai potrivită cale de acţiune. Pe de altă parte, a şti că cineva este narcisic şi a înţelege că criticile lui au legătura cu ceva ce este el, şi nu cu persoana căreia i se adresează, va uşura viaţa celor din jur, care în primul rând au nevoie să îşi reafirme propria valoare şi să nu se lase intimidaţi sau erodaţi de narcisic. Ca întotdeauna, un om echilibrat va lua de la cei din jur ceea ce este mai bun (şi nu se va lăsa copleşit de părţile agresive), iar narcisicul are de oferit destule.
Să ne înțelegem: nu toate elementele narcisice sunt dăunătoare. Ca oameni avem nevoie să avem o părere bună despre noi înşine, avem nevoie să fim dispuşi să luptăm pentru a ne impune în fața celorlalți, pentru a dobândi o poziție mai bună la job, pentru a avea aprecierea prietenilor şi a familiei, aşa că o doză de narcisism ne va fi de ajutor. Ba chiar narcisismul poate fi tare folositor când suntem puşi în situații nedrepte sau abuzive, pentru a nu ne lăsa învinşi de acestea. Omul este o combinație de trăsături de personalitate, fiecare având un rol în cum sunetm şi cum ne comportăm, aşa că în nici un caz nu ar trebui să ne ruşinăm de propria doză de narcisism, dacă aceasta nu este excesivă. Important e să fie ținut sub control narcisismul abuzator: putem păstra partea care ne ajută să ne punem în valoare, dar să încercăm să nu o facem prin diminuarea celor din jur.
