Doresc să scriu o serie de “pastile” dedicate descrierii unor fațete ale personalității mai puțin cunoscute de publicul larg. Dacă aceste elemente sunt atotcuprinzătoare, daca ele copleşesc tot restul trăsăturilor care conturează o persoană şi ajung să devină perturbatoare pentru funcționarea personală şi socială a individului, atunci acestea se înscriu în categoria tulburărilor de personalitate şi ţin de domeniul clinic, al psihiatriei, fiind abordate cu metode specific medicale. Nu la acestea doresc însă să mă refer, ci la personalitățile accentuate, funcționale, dar care au un anume specific, relativ uşor de identificat, şi a căror cunoaştere poate ajuta în relaționarea cu acestea şi în explicarea anumitor comportamente specifice.
Încă de la început doresc însă să subliniez că fiecare dintre noi are un amestec al tuturor tipurilor de personalitate care vor fi descrise în seria de postări pe care o încep acum, şi tocmai amestecul acestora defineşte echilibrul. Un glumeț de pe internet a spus un mare adevăr, şi anume că “normal este o setare a maşinii de spălat”. Mare dreptate a avut, nu există în ceea ce priveşte personalitatea umană un standard absolut, varietatea de manifestări este extrem de largă şi majoritatea oamenilor sunt social funcționali (în sensul că se încadrează în ceea ce este acceptabil ca şi gândire, emoții, comportamente şi au o viață personală şi profesională rezonabil de bună) chiar dacă unele fațete ale personalității sunt mai pronunțate şi altele mai şterse.
Voi descrie însă pesonalitățile accentuate, pentru care o anumită tipologie este mai evidentă, pentru că o astfel de abordare ajută mai mult la identificarea acestora. De asemenea mai doresc să adaug că, deşi trăsăturile de personalitate sunt relativ stabile de-a lungul vieţii, totuşi este posibilă atenuarea acelora care sunt mai perturbatoare: aceasta se întâmplă şi de la sine (odată cu avansarea în vârstă şi acumularea de experiență de viață) dar şi prin auto-reglare personală, inclusiv susținută prin psihotrapie.
Asta nu înseamnă că orice personalitate accentuată trebuie cu necesitate să se adreseze unui psihoterapeut: o poate face însă dacă simte că anumite elemente îi aduc mai degrabă dezavantaje, fie la nivelul interacțiunilor umane fie la nivelul stării de bine interioare, personale.
După această introducere (destul de lungă), hai să purcedem la drum …
Obsesiv-compulsivul
Când eram mică, în vacanțele petrecute la una din bunicile mele, asistam mirată la faptul ca aceasta, săptămânal, după ce curăța o cameră, pieptăna ciucurii covorului pentru a-i așeza paraleli între ei. Nu știam atunci că aveam de-a face cu un tip de personalitate accentuată, și anume cea obsesiv compulsivă.
In decursul vieții aveam să mai cunosc (și cu siguranță oricine citește va recunoaște anumite elemente din cele descrise aici fie la sine fie la unii din cei pe care îi cunoaște) persoane a căror aplecare spre ordine este mai rigidă decât media. Am cunoscut și situații în care această tendință deja atinsese niveluri clinice, de exemplu cazul unui bărbat de vârstă medie care nu reușise să intre niciodată în vreo relație de cuplu pentru că orice femeie îi intrase vreodată în casă fusese pur și simplu dată afară deoarece se întâmpla să schimbe poziția vreunei cărți în bibliotecă sau să lase paharele și farfuriile în dezordine în bucătărie.
Un caz precum cel de mai sus deja depășește nivelul personalității accentuate și se încadrează în categoria disfuncționalului, dar ați putea foarte bine să vă amintiți de toți cei care au un birou pe care toate foile de hârtie sunt perfect suprapuse iar pixurile aliniate, de cei care – chiar aflați în vizită în case străine – îndreaptă rama unor tablouri care s-a întâmplat să fie puțin oblic dispuse sau mărturisesc că și ei obișnuiesc să pieptene ciucurii de la covor.
Mai cunoașteți cu siguranță persoane care petrec extrem de mult timp în baie, se spală obsesiv pe mâini, se întorc de câteva ori pentru a verifica dacă au încuiat cu adevărat ușa sau – pe drumul spre job sau spre o petrecere – se întreabă dacă au uitat sau nu să scoată fierul de călcat din priză.
Tot din aceeași categorie, a personalităților accentuate obsesiv-compulsive fac parte cei care vor remarca imediat o literă lipsă într-un text tastat în grabă (și vor fi puternic deranjate de acest lucru), cei care observă fiecare pată minusculă pe o haină dar și cei care par să fie mereu critici la adresa oricărei abateri de la reguli a celor din jur.
Obsesiv-compulsivii sunt extrem de atenți la detalii, ceea ce îi face neprețuiți în munci care necesită acest lucru (aș menționa aici tehnoredactarea dar și contabilitatea, de exemplu), dar cu greu se pot adapta la schimbări rapide în mediul lor de muncă sau de viață. Sunt oameni de multe ori stresați, iar în anumite cazuri conformismul lor este apăsător. Rar își lasă timp să se destindă, sunt prea preocupați să facă bine ce e de făcut și să se conformeze așteptărilor celorlalți, au nevoie de reguli precise de comportament, și nu doar că nu se abat de la ele dar cer și celorlalți același lucru. Sunt foarte disciplinați și din punct de vedere financiar, își pun tot timpul problema existenței unei rezerve, de folosit în caz de ʺcatastrofăʺ și de multe ori trăiesc mult sub limita pe care și-ar putea-o permite doar pentru a putea economisi cât mai mult. Ei vor fi aceia care se vor plânge că toate sunt scumpe și vor privi cu ochi critic orice cheltuială pentru ʺdistracții” sau “frivolități”. Teama de o posibilă catastrofă se extinde și la nivelul riscului de boală, mai ales prin contaminare, iar spălatul poate deveni un adevărat ritual (mult accentuat în condițiile unui risc real, cum este cel legat de pandemie).
Cum trăiește cu sine obsesiv-compulsivul? În general prin sacrificiul stării de bine personale în favoarea dedicării pentru sarcini care sunt de multe ori triviale, dar îi asigură acea ordine (a spațiului exterior și a universului interior) fără de care nu este confortabil. Este de multe ori tensionat, stresat și poate să se simtă depășit când evenimentele din jur par să evolueze prea repede. Atunci poate să devină iritant pentru cei din jur, pentru că se va opune cu îndârjire oricărei schimbări, în timp ce în vremuri “normale” se va simți exploatat pentru că cei din apropiere îi lasă lui grija de a îndrepta toate micile erori cotidiene (care sunt sesizate imediat de obsesiv-compulsiv, pentru că îl deranjează organic).
Cum faci să trăiești cu un partener de cuplu obsesiv-compulsiv? Va trebui să înveți să nu îi tulburi ordinea. S-ar putea ca și din mijlocul unei discuții acesta să se ridice și să înceapă să strângă niște obiecte împrăștiate, s-ar putea să evite din răsputeri ca voi să aveți musafiri pentru că aceștia fie vor lăsa murdărie în holul de la intrare fie vor deranja ordinea casei, vei afla că în sertarul de șosete acestea trebuie musai să fie împerecheate și așezate ordonat iar în vacanțe va merge de preferință de fiecare dată în același loc, pentru că știe el un hotel unde personalul de curățenie nu îi umblă prin lucruri. Greu de crezut că îi vei putea produce vreo plăcere cu un cadou extravagant; mai degrabă va suferi pentru banii cheltuiți “aiurea”; pe de altă parte cu siguranță contul de economii al familiei va fi alimentat cu regularitate, casa va fi curată, partenerul nu va întârzia niciodată și cu siguranța nu va uita nici o factura, dar nici zilele de naștere ale celor apropiați, nici de vreo temă a copilului sau de vreo activitate a acestuia. Pe de altă parte partenerul s-ar putea să se teamă excesiv de boli și să descoperi că este prea dedicat metodelor de prevenție, de multe ori prin evitarea tuturor situațiilor când s-ar putea simți în pericol de contaminare.
Cum e când ai un prieten obsesiv compulsiv? Uneori împovărător, alteori de mare ajutor. După o petrecere cu siguranță obsesiv-compulsivul te va ajuta să strângi totul, dar dacă te vizitează și casa ta nu e “lună” o să îl simți deranjat. Dacă îi propui să faceți ceva trăznit, și ca urmare a unei idei de moment … mai bine să cauți pe altcineva. Dacă însă sunteți implicați în vreun proiect comun, odată ce l-ai convins că nu riscă să se sfârșească catastrofal, poți să-i lași lui grija detaliilor. Am cunoscut o persoană cu trăsături obsesiv-compulsive care avea o colecție de liste în Excel pentru componența bagajelor în toate situațiile posibile, de la delegații de o zi/două zile … cinci zile ale soțului până la ieșiri în familie de la o zi la două săptămâni.
Cum e când ai un șef obsesiv-compulsiv? E bine sa ai mare grijă să denumești toate fișierele după regula lui, să nu-i trimiți vreun material în care să lipsească vreo literă și să duci analizele până la ultimele consecințe, chiar dintre cele mai improbabile. Dacă vrei să îi propui o idee nouă, fă-o gradat și ai grijă să îl asiguri că asta nu va implica schimbări peste noapte. Și, mai ales, pregătește-te să petreci destul de mult timp la job, pentru că și el o va face și nu va vedea cu ochi buni faptul că tu nu ai verificat absolut tot ce mai era de verificat înainte de a pleca.
Cum e când ai un părinte obsesiv-compulsiv? Probabil că mereu ți se va atrage atenția că nu ai camera în ordine, că nu ai caietele de școală suficient de îngrijite, părintele în cauză va fi mereu epuizat de activitatea de a strânge după tine și de preocuparea de a te feri de riscuri, în special de accidente și îmbolnăvire prin contaminare. Uneori acest lucru poate duce la acumularea de nesiguranțe ale copilului sau la tendința de a prelua comportamentul excesiv de grijuliu al părintelui, alteori copilul va deveni dezordonat (și exterior dar și interior) tocmai ca reacție de respingere a presiunii parentale.
Oare ce ar trebui să facă obsesiv-compulsivul pentru a-i fi mai bine cu sine şi cu cei din jur? Poate că în primul rând ar trebui să înveţe să fie blând cu sine însuşi; să înţeleagă că perfecţionismul nu este totul în viaţă, să aibă încredere în calităţile proprii şi să accepte că modul lui de a fi nu este singurul posibil, că ceilalţi oameni sunt diferiţi şi vor ajunge la aceleaşi rezultate pe căi diferite. Să înveţe să aibă încredere în oameni şi să nu uite că pentru a se bucura de a fi cu ceilalţi chiar merită să mai renunţe la o parte din propriile standarde referitoare la ordine. Să înveţe să se relaxeze, să lase un timp în viaţă neplanificat, pentru a face loc şi surprizelor plăcute ale vieţii şi să încerce să vadă – din când în când – că nu e chiar atât de imposibil de supravieţuit cu un pic de dezordine, în spaţiul propriu sau în viaţă. Iar dacă găseşte aceste lucruri greu de făcut de unul singur, atunci să apeleze la psihoterapie.
Ce ar trebui să facă cei din jur în prezenţa unui obsesiv-compulsiv? Mai întâi să îl ia cu un pic de sare şi piper. Să încerce să fie mai degrabă amuzaţi decât enervaţi de nevoia lui de ordine şi precizie, să nu uite de câte ori atenţia lui la detalii i-a ajutat şi să accepte că oamenii sunt diferiţi iar un mod de manifestare a respectului pentru cei din jur este şi acela de a le accepta anumite particularităţi personale – şi poate a introduce în viaţa proprie un pic din ordinea obsesiv-compulsivului va duce la mai multă armonie personală.
După cum spuneam la început însă, să nu uităm că noi toți avem și componente din zona obsesiv-compulsivului: acestea sunt cele care ne impulsionează să ne păstrăm spațiul înconjurător în ordine, ne ajută să ne echilibrăm bugetul, ne oferă conștiinciozitatea necesară realizării sarcinilor și favorizează respectarea generală a unor reguli fără de care societatea s-ar destrăma.
