Mulţi aţi văzut probabil – pe diverse site-uri – dictonul “Be kind to yourself“. Fii blând cu tine însuţi. Dar oare ce înseamnă acest lucru?
Oamenii funcţionează prin a-şi propune scopuri şi a lucra spre a le atinge. Aceste scopuri pot fi foarte variate ca natură şi ca durată, de la lucruri mărunte, cum ar fi scopul de a ajunge la timp într-un anume loc, până la scopuri ţinând de construirea unei cariere sau creşterea şi educarea unui copil, care se desfăşoară pe durata multor ani sau chiar toată viaţa.
Cu cât mai complex est un scop, cu atât mai multe etape sunt de parcurs, mai multe acţiuni de realizat. Unii oameni au un plan bine stabilit, cu etape şi termene precise, alţii au doar o lista de obiective mai larg definite dar pe care le au în vedere în acţiunile lor.
Dar oare ce se întâmplă când aceste obiective nu sunt îndeplinite?
In anumite cazuri consecinţele sunt destul de grave – a nu ajunge la timp la un examen implică ratarea acestuia, a nu face ceva ce ai promis poate duce la pierderea încrederii celor din jur. Alteori însă a nu îndeplini o acţiune, una din multele necesare pentru a realiza un scop complex, nu aduce o atingere semnificativă posibilităţii de îndeplinire a acestuia.
Sunt însă unii oameni care cer de la ei înşisi extrem de mult. Ei ştiu clar unde doresc să ajungă şi ce trebuie să facă şi chiar pun asta în practică, deşi uneori acţiunile specifice pot fi dificile, obositoare sau neplăcute.
Ce se întâmplă însă cu o astfel de persoană atunci când, într-o zi, nu a reuşit să facă ceea ce şi-a propus? De multe ori această nereuşită are un impact major – fie persoana nu se poate ierta, şi se autopedepseşte, fie – dacă nu are prea multă încredere în sine – consideră că de fapt nu este în stare să atingă obiectivul şi renunţă complet.
Ceea ce se uită deseori, în cazul obiectivelor pe termen lung, este că acestea sunt atinse printr-o succesiune de activităţi care implică perseverenţă şi voinţa pe termen lung – sau cu alte cuvinte autocontrol.
Unii oameni au autocontrolul exersat, şi pot să îl folosească în cea mai mare parte a timpului. Alţii sunt mai puţin obişnuiti să se auto-controleze, deci renunţă uşor. Dar oricât ar fi de exersat, şi autocontrolul are limite. Nimeni nu poate să îşi petreacă tot timpul având voinţa prezentă la maxim şi nimeni nu poate lucra programat în fiecare moment când nu doarme.
Aici intervine blândeţea cu sine.
A fi blând cu sine înseamnă în primul rând a înţelege că atât corpul cât şi psihicul oricui au nevoie de momente de răgaz, de grijă de sine. După cum un sportiv are nevoie să ia pauze în antrenament, şi cineva care stă în faţa calculatorului făcând tot felul de situaţii sau rezolvând probleme complexe are nevoie să ia o pauză în care corpul să îşi schimbe postura iar mintea să evadeze din constrângerile unei activităţi intelectuale focalizate. A-ţi lăsa nişte timp pentru tine, pentru a avea grijă de propriile cerinţe, atât fizice cât şi psihice, este o primă componentă a blândeţii faţă de tine.
A doua componentă este aceea a acceptării – din când în când – a unor posibile eşecuri. Că acest eşec este al programului zilnic neîndeplinit sau că este vorba de scopuri care nu au fost atinse, eşecul este parte integrantă a vieţii, iar cele două posibile reacţii, fie auto-pedepsirea, fie renunţarea şi demobilizarea, sunt reacţii extreme deosebit de dăunătoare.
Aminiţi-vă de cât de greu a fost când aţi învăţat să scrieţi, sau să mergeţi pe bicicletă. Sigur nu a ieşit perfect de la început … dar aţi perseverat. Nimeni nu renunţă la a învăţa să scrie doar pentru că primul rând de liniuţe a ieşit tremurat. Plus că nu prea există copii care să plângă pentru că nu au reuşit de prima dată un scris caligrafic. Asta pentru că la copii sentimentul eşecului nu este bine conturat – pentru ei există mai degrabă sistemul încercărilor repetate. Pe măsură însă ce copiii se maturizează, asupra lor acţionează o serie de presiuni sociale, mai mult sau mai puţin puternice, care îi fac să îşi imagineze că a suferi un eşec este ceva ruşinos, ceva ce trebuie evitat cu orice preţ. A fi blând cu tine însuţi înseamnă şi a accepta eşecul ca parte a vieţii. Există un dicton care spune că uneori câştigi, alteori înveţi. Poate una din învăţăturile cele mai bune este înţelegerea faptului că nu putem face ce ne-am propus chiar tot timpul.
Să spunem că este vorba de a învăţa pentru examene – un elev sau student conştiincios va învăţa zilnic, şi destul de multe ore. Dar dacă este blând cu sine va şi dormi, poate îşi va lăsa un timp de plimbare sau de conversaţie cu prietenii. Dacă şi-ar propune să înveţe absolut tot timpul va reuşi poate o zi sau două, dar apoi vor apare căderi, incapacitate de concentrare, mintea se va abate de la subiect şi va merge singură spre ceea ce ar reprezenta o pauză.
Să presupunem că cineva urmăreşte o schimbare majoră de comportament sau ritm de viaţă, cum ar fi o dietă alimentară de durată. Fireşte că există tentaţii şi cu siguranţă vor fi zile în care dieta nu va fi respectată. Cei necruţători cu sine se vor autopedepsi, îşi vor propune să compenseze prăjitura de azi cu o zi de “post negru”, sau dimpotrivă: vor decide pur şi simplu că nu se pot ţine de regim, vor renunţa şi îşi vor pierde încrederea în sine. Cei blânzi cu sine vor spune: nu am reuşit azi, dar am reuşit şi în zilele care au trecut şi voi reuşi cu siguranţă şi în zilele următoare.
A treia componentă a blândeţii cu sine este capacitatea de a-ţi oferi mici bucurii de zi cu zi şi a te lăsa să te bucuri chiar dacă există şi o listă de lucruri de făcut în aceeaşi zi. A fi blând cu sine înseamnă a înţelege că persoana proprie este importantă şi că cel care trebuie să-i dea importanţă în primul rând eşti tu însuţi.
Aşa ca … fii blând cu tine însuţi!
