Încep aici o serie de “pastile” dedicate conceptelor psihologice legate de sine, și anume imaginea de sine, stima de sine și auto-acceptarea, concepte ce sunt deseori considerate împreună, dar care au semnificații diferite și merită tratate individual datorită rolului definitoriu al acestora pentru stabilirea stării de bine.
Imaginea de sine reprezintă cărămida de bază a acestei construcții. Simplist ar însemna imaginea unei persoane reflectate de o oglindă. Evident că lucrurile nu stau de loc așa – reflectarea în oglindă este un fenomen fizic, iar această imagine poate fi surprinsă și în filme sau fotografii. Probabil că deja când am menționat cuvântul fotografie ați început să vă dați seama de diferențe, aducând-vă aminte de fraze (rostite de dvs. sau de cei din jur) de tipul “nu-mi place cum am ieșit în poza asta“. Devine evident că față de fotografie, imaginea de sine este mult mai mult, și anume percepția persoanei despre sine – în acest exemplu despre corpul fizic.
Situația se complică și mai mult dacă menționăm că această imagine percepută a sinelui are în primul rând mai multe fațete (dimensiuni) și apoi că percepția se poate realiza din mai multe unghiuri.
Să începem cu fațetele: imaginea de sine are dimensiuni multiple:
- Imaginea fizică percepută. Poate că la acest nivel sunt cele mai evidente diferențe între realitatea fizică și imaginea percepută. Ați auzit desigur diferite persoane plângându-se că sunt prea grase/slabe, înalte/scunde, că au părul ondulat/lins, că au unghii/mâini/picioare/nas prea urâte (ca sa dau doar câteva exemple) și probabil v-ați întrebat de multe ori de unde le vin aceste idei, pentru ca dvs. nu observați nimic în neregulă. Asta până când vă auto-examinați și descoperiți că nu vă place ceva … care nu este de loc remarcat de ceilalți. Evident că există și reversul medaliei, respectiv sunt persoane care sunt mulțumite când se privesc în oglindă – acesta fiind cazul în care există o stare de bine asociată imaginii corporale. Din păcate – mai ales în societatea în care trăim – insatisfacția cu propriul corp pare să fie dominantă și de multe ori este sursă de suferință sau, dacă este dusă la extrem, poate provoca tulburări psihice (anorexia și bulimia fiind cele mai cunoscute exemple).
- Imaginea psihologică a sinelui – reprezintă modul în care cineva își percepe propria personalitate, ființa psihologică aflată în interiorul corpului fizic, și – în strânsă legătură cu aceasta – percepția asupra gradului de acceptare în societate și a gradului propriu de fericire.
- Dimensiunea intelectuală a imaginii de sine – propria percepție asupra inteligenței proprii, a culturii și cunoștințelor și a modului/capacității de a le folosi în situații practice.
- Imaginea abilităților proprii – percepția unei persoane asupra a ceea ce știe să facă, cum se descurcă în anumite situații, la ce este talentată și în ce zone are deficiențe/lipsuri sau este mai puțin dotată.
- Imaginea morală despre sine – reflectă modul în care persoana se auto-asociază cu un sistem de valori, norme și reguli morale și măsura în care le aplică în existenta proprie.
- Dimensiunea sexuală – este legată de rolurile masculine/feminine și măsura în care persoana percepe că se încadrează în norma socială sau se distanțează de la aceasta, precum și confortul/disconfortul perceput legat de aspectele de gen ale sinelui.
Dacă imaginea corporală este de multe ori luată în discuție în cercul social, celelalte elemente sunt mai rar dezbătute explicit – dacă ar face-o, probabil oricine ar fi mirat să afle cât de mult auto-percepția se deosebește de percepția celorlalți dar și de rezultatele măsurătorilor psihometrice (pentru acele elemente care se pot măsura obiectiv). E suficient să îi asculte cineva pe studenții care ies de la un examen ca să își dea seama de aceste diferențe: unii ies fericiți spunând “nu-mi vine să cred că am trecut”, alții spun că ei au învățat atât de mult și totuși au picat, unii afirmă că nu au învățat nimic și totuși s-au descurcat … și așa mai departe; prea puțini pot afirma “am învățat cam de 8 și atât am și obținut”. Dacă acceptăm că în cazul unui examen se fac eforturi pentru a avea criterii obiective de notare și că majoritatea cunoștințelor verificate sunt măsurabile (nu toate însă, creativitatea și originalitatea sunt mai greu de cuantificat în cadrul unui simplu examen școlar), iată că ne putem face o idee despre măsura în care auto-percepția și realitatea obiectivă diferă.
In concluzie, reținem că imaginea de sine este ceea ce percepe o persoană că este și nu ceea ce este obiectiv și mergem mai departe să analizăm și a doua parte, și anume cea a unghiului percepției. Pentru că și acesta poate fi diferit: o persoană își formează imaginea de sine considerând trei aspecte:
- Auto-percepția, și anume cum se vede și ce crede persoana despre sine.
- Interpretarea personală a percepției celorlalți, respectiv cum crede o persoană că este văzută (pe toate dimensiunile sinelui) de cei din jur (de fapt o percepție despre percepție).
- Sinele ideal – modul în care o persoană și-ar dori să fie (de fapt să se auto-perceapă).
Iată cât de complicate sunt lucrurile – deci nu e de mirare că la toate nivelurile pot apare distorsiuni (fie pozitive, fie negative), rezultate din experiența proprie cu sine și cu cei din jur. Mai e de spus că imaginea de sine este fluidă, în sensul că ea se modifică odată cu fenomenul natural de creștere și dezvoltare umană cât și în urma experiențelor pozitive/negative avute în cursul vieții; în plus, eforturile personale de ameliorare, de apropiere de sinele ideal, pot de asemenea să influențeze imaginea de sine.
Și oare de ce ar fi atât de important ca psihologia să se ocupe de imaginea de sine? Ați ghicit probabil – pe baza imaginii de sine se clădesc elementele de ordin superior, respectiv stima de sine și auto-acceptarea – concepte suficient de importante pentru a fi tratate în postări separate. Tot separat ar fi de tratat și modul în care se poate lucra asupra imaginii de sine pentru a o îmbunătăți și cum poate fi apropiat sinele real de cel ideal, din nou subiect suficient de important din punct de vedere al stării de bine încât să merite o postare de sine stătătoare (aici). Până atunci, poate că ați vrea să faceți un scurt “tur” personal prin “țara” imaginii de sine…
