Fiecare dintre noi a avut momente (mai frecvente sau mai rare) în care s-a plâns ca este stresat. Cele mai frecvente situații de stres sunt legate de problemele de la job, dar apar și suficiente situații stresante în viața de familie, interacțiunea cu autoritățile, cu vecinii sau cu cercul celor apropiați.
Dar ce înseamnă de fapt stresul?
In 1949, endocrinologul maghiar Hans Seyle a definit stresul drept răspunsul nespecific al organismului la un factor care modifică starea prezentă de echilibru. Factorii de stres pot fi externi (evenimente din viața cotidiană sau profesională, schimbări sociale/politice cu impact asupra unei persoane, evenimente naturale neobișnuite) sau interni (decizii de schimbare autopropuse).
De reținut însă că indiferent de sursa factorilor de stres, stresul însuși este o manifestare internă a organismului, cu efect atât la nivel fizic cât și psihologic. Cu alte cuvinte, un factor anume poate deveni sursă de stress doar dacă este perceput așa de către o persoană anume. Ca să dau un exemplu, nevoia de a prinde un tren poate deveni factor stresor pentru o persoană mai puțin organizată și care întârzie frecvent, în timp ce pentru un navetist acesta este un fapt de viață curentă, deci parte a “echilibrului zilnic” al organismului. Tocmai din cauza faptului că percepția asupra factorilor din mediu diferă de la o persoană la alta există o varietate atât de mare de stresori, dar și o extrem de largă paletă de răspunsuri ale oamenilor la acești factori.
Răspunsul organismelor la stres implică trei etape: etapa de alarmare, cea de rezistență și cea de epuizare. In prima etapă este evaluat factor stresor și tipul de răspuns care ar fi necesar. In etapa de rezistență sunt mobilizate resursele fizice și psihice necesare pentru a face față situației de stres. Dacă aceasta nu se rezolvă într-un timp rezonabil, apare etapa de epuizare, în care organismul nu mai are resurse – în această etapă apar efectele negative, cum ar fi anxietatea, iritabilitatea, evitarea, etc.
Stresul poate fi acut (o manifestare individuală legată de o anumită situație punctuală) sau cronic (în condițiile în care un factor stresor acționează pe perioade îndelungate). Ambele tipuri de stres sunt însoțite de modificări hormonale dar și psihologice – stresul acut poate fi legat de episoade de anxietate, depresie sau furie în timp ce stresul cronic conduce deseori la burnout (epuizare).
Cam toată lumea cunoaște elementele de mai sus: mai puțini însă știu că autorul teoriei stresului a identificat două tipuri de stres, și anume eustres (stres benefic) și distres (stres dăunător). Practic toate elementele descrise în paragrafele anterioare se referă la stresul negativ, respectiv distres.
Oare ce o fi însemnând stresul pozitiv, eustresul?
Hans Seyle spunea, metaforic: “stresul e condimentul vieții, absența stresului înseamnă moarte“. Practic nici un organism nu poate rămâne perpetuu într-o stare de echilibru. Oamenii sunt expuși modificărilor din mediu și reacționează la acestea. Unele modificări sunt percepute negativ, și duc la distres, în timp ce altele sunt văzute ca factori pozitivi – rezultatul este tot o reacție a organismului, dar aceasta este percepută ca ceva pozitiv și conduce la eustres.
A te pregăti pentru o călătorie, o petrecere, o nuntă, a te îndrăgosti, a aștepta nașterea unui copil, a-ți propune să înveți ceva nou – iată numai câteva situații de eustres. Reacția organismului este aceeași din punct de vedere hormonal, dar la nivel psihologic – deși reprezintă tot o focalizare a atenției și energiei psihice – evenimentele mai sus menționate aduc satisfacție, stare de bine, percepția împlinirii personale.
De fapt diferența între eustres și distres este modul în care noi percepem factorii înconjurători: ca pe o amenințare sau ca pe o provocare.
Din păcate majoritatea oamenilor consideră răspunsul organismului, respectiv mobilizarea resurselor focalizată pe un anumit obiectiv, drept stres negativ, distres. Din această cauză ajung să aud în cabinet replici de tipul “mă sperie ideea de a pleca într-o călătorie, este prea stresant”, “nu am fost nicăieri de sărbători anul ăsta, am scăpat de stres”, “a cunoaște oameni noi e un stres”. Persoanele care îmi spun asta de multe ori se retrag pentru a evita starea de stres, uitând că anumite tipuri de stres au efect benefic. Da, poate fi dificil să înfrunți situații noi, dar multe dintre acestea sunt aducătoare de satisfacții și nu ar trebui evitate doar pentru că sunt necunoscute, deci percepute ca stresante. Până la urmă, dacă ne-am retrage de fiecare dată din fața necunoscutului, nu am mai evolua.
Tocmai spaima de necunoscut transformă unii factori stresori in surse de distres. Pe de altă parte, reinterpretarea factorilor de distres drept provocări, anticiparea satisfacției obținute prin învingerea unor dificultăți de moment poate conduce la schimbarea distresului în eustres.
Secretul evitării consecințelor nefaste ale distresului constă în două elemente.
Primul ar fi capacitatea de a accepta provocări și a anticipa consecințele plăcute ale rezolvării cu succes a situațiilor provocative. Că este vorba de o adaptare la un nou job, de folosirea unei limbi străine într-o călătorie, de riscurile asociate intrării într-o relație de cuplu, ca să dau doar câteva exemple, a privi mai degrabă la satisfacția rezultată din implicarea în acțiune și mai puțin la riscul acesteia și potențiala suferință în caz de eșec este unul din factorii care ne pot susține în eforturile de adaptare.
Al doilea ar fi autocunoașterea. Am fost confruntați cu tot felul de situații în viață, am mai parcurs situații stresante și am făcut-o cu succes; în timp, fiecare persoană ajunge să aibă o măsură a propriului nivel de toleranță la stres și a tipurilor de factori care produc distres major. Oamenii sunt diferiți – unii tolerează mai greu stresul acut, alții sunt mai predispuși la stres cronic. A rămâne într-un job care induce un nivel ridicat de stres, deși ne dăm seama că în timp nu s-a produs o adaptare la acesta, este dăunător, dup cum dăunător este și a rămâne într-o relație (de cuplu sau socială) care induce stres cronic. In astfel de situații, o schimbare, chiar dacă și aceasta reprezintă un stres major, va fi benefică. Pe de altă parte retragerea în momentul în care apare prima dificultate, doar pentru că a apărut, fără nici o încercare de a o depăși, este dezadaptiv – nu putem fugi mereu de toate.
In final, ca în toate aspectele legate de psihicul uman, cheia este păstrarea unui echilibru. A te feri de stres cu orice preț înseamnă și evitarea eustresului, un fel de “moarte psihologică”, în timp ce a rămâne indefinit în situații de distres va duce la epuizarea resurselor, un alt tip de “moarte psihologică”. Intre cele două este terenul satisfacțiilor, bucuriei, stării de bine, și până la urmă depinde doar de noi înșine să decidem unde ne vom plasa între cele două extreme.
