Astăzi aș vrea să discut mai pe larg un număr de manifestări care toate se subsumează ariei mai largi a fricii. Este vorba de reacțiile posibile în fata unui eveniment perceput ca amenințător, reacții ce acoperă o paletă largă de emoții și stări psihice, de la cele normale (adaptive) până la cele dezadaptive, care nu fac altceva decât să umbrească viața normală, și care ar fi mai bine să fie eliminate sau măcar diminuate până la un nivel la care pot fi ținute sub control.
Frica este reacția normală în fata unui pericol concret și prezent. Frica este parte a zestrei psihologice și biochimice a ființei umane și a apărut ca urmare a necesității ca aceasta să se poată mobiliza pentru a-și păstra viața sau integritatea. Cea mai apropiată formă de frică de cea “ancestrală” ar fi frica resimţită la întâlnirea cu un animal sălbatic agresiv, sau în momentul în care cineva s-ar afla într-o altă situație potențial periculoasă fizic (trafic agresiv, fenomene naturale excesive – tornade, inundații, incendii). Se mai pot încadra aici frica de o intervenție chirurgicală programată, de un risc concret de lovire, dar pot fi și frici legate de evenimente în care riscul este perceput la nivel cerebral: frica de toanele unui șef agresiv, frica de a fi ascultat la școală când lecția nu a fost pregătită, frica de a fi certat în urma unor greșeli voite sau neintenționate, etc. Toate acestea au în comun faptul că situația generatoare de frică este una concretă și imediat prezentă, iar organismul reacționează la frică atât la nivel biologic (ritm cardiac mărit, respirație rapidă, transpirație, tremur al membrelor sau corpului) cât şi psihologic. Frica declanșează reacțiile specifice părții de mamifer a omului, respectiv cele de luptă sau fugă (fight or flight) – persoana alege alternativa cea mai potrivită după ce evaluează rapid, mental, fie capacitatea proprie de a se confrunta cu situația, fie nevoia mai degrabă de a o ocoli.
Panica, pe de altă parte, este o reacție dezadaptivă la astfel de situații concrete. In loc să decidă pentru luptă sau fugă, persoana cuprinsă de panică traversează o furtună emoțională care îi consumă toată energia, lăsând-o incapabilă să se confrunte cu situația reală. In cazul panicii nu mai există un răspuns adaptiv, ci mai degrabă persoana încremenește într-o stare de neputință, nu mai este în comunicare cu pericolul exterior ci se întoarce spre ea însăși, devine una cu emoțiile negative puternice, iar elementele biologice asociate fricii nu fac decât să întărească panica. In plus, dacă reacția uzuală în fata unor situații concrete percepute ca amenințătoare este panica, în timp aceasta stare poate începe să apară și în lipsa unor situații concrete generatoare de frică, luând forma atacurilor de panică (despre care însă nu voi vorbi acum, ele necesitând o discuție mai lungă – aici). Tot în categoria formelor dezadaptive de frică intră și fobiile (care și ele necesită o discuție separată), acestea fiind în principiu frici suficient de accentuate încât să conducă la un comportament de evitare cu orice preț a situațiilor fobice.
Îngrijorarea este o reacție normală în fața unui eveniment concret, dar care nu se manifestă în prezent ci într-un viitor previzibil. Că cineva este îngrijorat despre cum îl vor afecta schimbările de la job atunci când firma unde lucrează a fost achiziționată de o altă companie, este normal, cum normal este și ca o mamă să fie îngrijorată despre cum se va adapta copilul odată cu schimbarea școlii, ca să dau doar două exemple dintr-o multitudine de posibilități. Îngrijorarea este mai puțin însoțită de transformări biochimice la nivelul corpului (acestea sunt similare cu cele stârnite de frică dar au intensitate mai redusă) și duce de obicei la o suită de reacții adaptive cum sunt: examinarea atentă a situației și a punctelor vulnerabile, mobilizarea resurselor pentru a depăși situația critică cu succes, apelul la sfaturi referitoare la managerierea situației dificile, realizarea de acțiuni preventive concrete, etc. Îngrijorarea, deși nu este de loc plăcută, este adaptivă și reprezintă un factor de motivare pentru acțiunile care vor duce la eliminarea/diminuarea pericolului viitor perceput.
Anxietatea, pe de altă parte, este îngrijorarea fără un motiv concret. O persoană anxioasă își va “fabrica” motive de îngrijorare, sau va trăi o stare de perpetuă îngrijorare fără ca aceasta să poată fi asociată nici unui motiv, fie el concret sau imaginat. Această spaimă nedefinită colorează întreaga existență a persoanei, care începe să se teamă de absolut orice este nou, de la a merge în vacanță până la a schimba un job, a cunoaște oameni noi, a face ceva ce nu era obișnuită să facă. Prima reacție a unei persoane anxioase în fața unei situații noi este de a vedea pericole imaginate și a se speria. In plus, o persoană anxioasă își petrece o mare parte din timp, și cheltuiește multă energie psihică pentru a imagina și trăi interior pericole extrem de variate. Dar anticiparea acestor pericole este asociată, în anxietate, cu demobilizarea, cu impresia de a fi fost deja înfrânt, cu incapacitatea de a canaliza energia spre rezolvarea situațiilor problematice şi nu cu acţiuni de contracarare a riscurilor, cum este în cazul îngrijorării normale. O persoană anxioasă doarme puțin, este mereu obosită, extenuată chiar, nu mai este eficientă, este paralizată în ceea ce privește capacitatea de a acționa, își petrece timpul anticipând evenimente neplăcute, iar la nivelul relațiilor interpersonale de multe ori devine tensionată, se simte neînțeleasă, îi copleșește pe cei din jur cu temerile ei, caută reasigurări nesfârșite (care nu reușesc să îi potolească însă anxietatea), devenind o adevărată povară pentru cei din jur. In plus un părinte anxios va comunica aceste temeri copiilor, care la rândul lor se vor afla în pericol de a dezvolta anxietate.
Anxietatea poate să aibă o arie specifică, de exemplu anxietatea socială (teama de situații sociale noi, căreia i se subsumează și anxietatea de a vorbi în public), anxietatea de performanță (teama de a nu avea rezultate foarte bune la examene), anxietatea post-traumatică (teama de repetarea unui eveniment traumatic, fie el de natură fizică – boli, răniri, accidente, violența, fie psihică – situații psihologice traumatice traversate anterior), etc. In anumite cazuri însă, anxietatea acoperă tot spectrul situațiilor de viață, și atunci este vorba de anxietate generalizată.
Ce se poate face pentru a preveni aceste manifestări dezadaptive ale fricii?
In cazuri severe este mai bine să se facă apel la medicație, medicație specifică ce este administrată sub controlul unui medic psihiatru. Dar medicația nu este singura soluție, și atenție, doar un medic poate aprecia dacă este necesară și în ce dozaj.
In toate situațiile de anxietate, chiar și cele tratate farmacologic, este recomandabil să se asocieze o formă de terapie. Sunt aici de menționat psihoterapia, dar și alte tehnici cum ar fi yoga, meditația, folosirea muzicii de relaxare și a masajului de relaxare, dar și somnul suficient (care de multe ori lipsește, mai ales în cazul anxietății generalizate). Unele persoane pot învăța chiar singure să își gestioneze aceste stări, și despre unele metode am discutat aici.
Fiecare persoană e diferită, fiecare are alte nevoi, altă personalitate și alte forme de manifestare ale temerilor iraționale, dezadaptive, deci modul de abordare va fi diferit. Este însă bine să fie căutat un mod de a diminua aceste fenomene, care nu fac altceva decât să otrăvească efectiv viața nu numai a persoanei anxioase, ci de multe ori și a celor apropriați. Deşi poate că a căuta ajutor pare a fi un element de slăbiciune, de fapt e o manifestare a puterii interioare: aceea de a-ţi da seama când ceva nu funcţionează tocmai bine şi a face paşi în vederea remedierii dificultăţilor.
