Toată lumea a avut ocazia să audă termenul abuz, asociat cu diferite situaţii neplăcute: fie că este vorba de un abuz legal, în care drepturile unei persoane nu sunt respectate, fie de unul instituțional, în care un angajat este nedreptățit, fie de abuzul fizic. Mai rar se aduce în discuţie abuzul psihologic, ce constă în subminarea stării de bine a unei persoane prin atacul asupra modului de funcţionare psihică a acesteia. Formele de abuz psihologic sunt extrem de variate, şi fiecare dintre ele lasă urme adȃnci şi mai greu de rezolvat faţă de celelalte tipuri de abuz, în special pentru că nu sunt vizibile precum în cazul abuzului fizic şi nici nu pot fi măsurate prin prisma legislaţiei şi a regulamentelor, deci mai greu de dovedit. În consecinţă multe persoane supuse abuzului psihologic suferă fără a fi măcar conştiente că sunt victime, iar dacă se revoltă nu prea pot dovedi ceea ce li s-a întȃmplat; în cel mai bun caz pot căuta suport pentru înlăturarea consecinţelor abuzului psihologic, dar mai greu îi pot învinui oficial sau pedepsi în vreun fel pe abuzatori.
În cele de mai jos voi descrie unul din cele mai perverse forme de abuz emoţional, cunoscută sub numele de gaslighting (termenul iniţial anglo-saxon a fost adoptat ca atare în limba romȃnă). Pornind de la titlul unui film din 1944 (Gas Light), gaslighting descrie acţiunile intenționate realizate de o persoană pentru a submina convingerile şi modul de percepere a realităţii de către o altă persoană, în vederea reducerii stimei de sine şi a încrederii în sine a victimei, căreia îi accentuează astfel dependenţa de abuzator. În ultimii ani acest tip de abuz a intrat în sfera interesului psihologilor, deoarece poate fi găsit atȃt în aria relaţională cȃt şi în cea organizaţională, socială sau politică. Am inclus două citări la sfȃrşitul acestui text, dar acestea nu sunt nici pe departe singurele.
Cum se manifestă gaslighting-ul? Abuzatorul neagă constant percepţia realităţii de către victimă, prin fraze de tip: „exagerezi”, „nu s-a întȃmplat aşa, inventezi tu”, „eşti paranoic(ă)”, „supradimensionezi un lucru banal”, „eşti confuz(ă)”, „chiar m-ai luat în serios cȃnd era clar doar o glumă?”, „peste tot e la fel, nu înţeleg ce pretenţii ai”, „eşti tu prea sensibil(ă)” şi aşa mai departe. Persoana abuzată practic nu are nici o cale de a-şi apăra propriile opinii sau drepturi într-o relaţie, deoarece totul se întoarce împotriva ei, sub formă de acuzaţie: fie nu îşi aminteşte bine, fie exagerează, fie a luat în tragic o simplă glumă, fie ceea ce susţine este naiv, lipsit de credibilitate sau absurd. Cum răspunsul de acest timp este repetat şi consistent, încet-încet persoana abuzată îşi pierde încrederea în sine, nu mai are o imagine clară a modului în care s-au petrecut lucrurile, ba chiar începe să îşi pună la îndoială modul propriu de a fi, a simţi, a gȃndi, propriile valori, ajungȃnd, pas cu pas, o adevărată epavă, incapabilă de a funcţiona autonom şi de a-şi decide singură corectitudinea propriilor sentimente, gȃnduri sau comportamente.
Semnele că o persoană este victima gaslighting-ului sunt multiple: persoana nu face altceva decȃt să se scuze tot timpul, nu este sigură pe ceea ce ar avea de făcut şi cere constant îndrumări chiar de la abuzator, se autoblamează şi îşi asumă vina pentru orice merge prost, se simte lipsită de speranţă şi frustrată dar nu crede că ar avea vreo posibilitate de a ieşi din această stare; mai mult, ţine să îi mulţumească abuzatorului că o protejează şi o acceptă deşi are atȃt de multe defecte.
Cum se ajunge ca unele persoane să devină victime?
Aici sunt de luat în considerare doi factori, respectiv victima şi abuzatorul.
Motivele abuzatorului pot fi foarte variate: în anumite situaţii este o metodă aplicată conştient şi cu scopul clar de a obţine avantaje prin presiunea realizată asupra victimei: acesta este cazul în multe situaţii de gaslighting practicat la nivel organizaţional, în urma căreia victima este încărcată cu sarcini şi realizează şi bună parte din munca ce i-ar reveni abuzatorului, în timp ce acesta îşi asumă toate meritele şi realizările victimei sau echipei. În alte cazuri este vorba de personalitatea narcisistă a abuzatorului şi are la bază teama de abandon nemărturisită (inclusiv sieşi) a acestuia. Alteori este vorba de teama abuzatorului că va fi uitat, că nu va fi apreciat, că nu este suficient de bun – şi pentru a preveni ca aceste lucruri să se întâmple, recurge la gaslighting.
Din punct de vedere al victimelor, ceea ce au acestea comun este faptul că ele doresc să aibă încredere în abuzator, că îl investesc cu anumite calităţi care îi dau dreptul ca opinia sa să fie luată în considerare. Cu cȃt persoana abuzatorului este mai apropiată de victimă şi cu cȃt victima investește emoţional mai mult în abuzator, cu atȃt gaslighting-ul este mai eficient. În consecinţă perechile abuzator-victimă sunt de multe ori parteneri de cuplu, părinţi în vȃrstă-copii adulţi, mentori – debutanți profesionali, sau uneori prieteni apropiaţi. Pȃnă la urmă, dacă o victimă ar auzi comentarii depreciative din partea unor persoane faţă de care este neutră, mai degrabă ar prefera să evite să fie în conversaţie cu abuzatorul. Dar dacă abuzatorul este cineva apropiat, investit cu respect, cu dragoste, lucrurile se schimbă şi se deschide calea abuzului.
Cum se poate ieşi din capcana gaslighting-ului?
Primul lucru, şi poate cel mai dificil, este să fie identificat ca atare. Cum scopul abuzului este subminarea încrederii în sine şi a percepției realităţii de către victimă, de multe ori aceasta are dificultăţi în a identifica ceea ce se petrece cu ea; cel mai adesea fenomenul este observat mai întȃi de cei din exterior (dar, din păcate, de obicei abuzatorul acţionează şi în senul izolării victimei de alte persoane). Dacă cineva apropiat îţi spune că i se pare ciudat ce se întȃmplă cu tine, că este incorect cum eşti tratat(ă), poate că este bine să începi să evaluezi situaţia. Un alt mod de a identifica gaslighting-ul este acela de a nota lucrurile cu potenţial de conflict – este mai uşor să refaci trecutul aşa cum a fost (şi nu cum ar dori abuzatorul să ţi-l amintești) dacă ai notițe ale evenimentului, fotografii, documente sau, uneori, mărturia unei terţe persoane care a fost de faţă.
Odată ce abuzul a fost identificat, urmează sustragerea din situaţia abuzivă sau oprirea abuzului. Uneori sustragerea implică pur şi simplu părăsirea relaţiei toxice: este dureros dar şi mai dureros este să îti pierzi individualitatea. Alteori se poate opri abuzul, prin punerea de limite clare şi refuzul de a intra in „jocul” abuzatorului, eventual argumentȃnd poziţia proprie cu dovezi clare, obiective. Concentrarea victimei pe sine şi pe valorile proprii, distanţarea de afirmaţiile denigratoare şi reafirmarea sinelui sunt cele mai bune metode pentru a pune capăt fenomenului de gaslighting – să nu uităm că de multe ori acesta izvorăşte din nesiguranţa abuzatorului, deci o împotrivire fermă îi va limita combustibilul şi nu va permite dezvoltarea abuzului.
Pare uşor în teorie – în practică este mult mai greu, mai ales că toate cele de mai sus sunt în sarcina persoanei abuzate, care este din capul locului într-o situaţie fragilă, ca victimă a unui abuz repetat, ce poate dura de ani de zile în anumite cazuri. Din păcate a spera că abuzatorul se va schimba este iluzoriu; daca e să se schimbe ceva, se va întȃmpla doar prin efortul susţinut al victimei (deşi nu este de loc corect, avȃnd în vedere că vina este a abuzatorului). În astfel de situaţii este foarte preţios suportul exterior, fie de la persoane apropiate, fie de la un terapeut.
Da, este greu, şi mai ales este foarte dureros ca cineva care a investit cu sentimente şi încredere o altă persoană să afle că aceasta s-a folosit de darul emoţional pentru a transforma persoana apropiată în victimă, şi este şi mai greu ca victima însăşi să se ridice de la pămȃnt şi să lupte pentru sine (uneori această luptă putând să implice inclusiv decizia de a părăsi complet relaţia). Cu toate acestea, efortul merită pe deplin, pentru că aduce cu sine recȃştigarea stimei de sine, a încrederii în capacităţile şi forţa proprie, resemnificarea sensului vieţii şi a obiectivelor personale şi în final … stare de bine.
Robin Stern – The Gaslight Effect: How to Spot and Survive the Hidden Manipulation Others Use to Control Your Life, Harmony, 2007
Kate Abramson – Turning up the lights on gaslighting. Philosophical Perspectives, 28, 1–30, 2014