Intr-un “episod” anterior am început descrierea etapelor doliului unei relaţii şi am arătat că acestea sunt trăite de ambii parteneri, dar de multe ori în perioade diferite de timp şi la intensităţi diferite. De aceea am ales să descriu aceste etape din perspectiva situaţiei celei mai traumatizante, respectiv a ceea ce trăieşte acel partener (bărbat sau femeie deopotrivă) când i se comunică, pe neaşteptate şi fără vreo pregătire anterioară, că celălalt a decis să pună capăt unilateral relaţiei de cuplu.
Prima etapă este cea de şoc (deja descrisă aici) care durează de la câteva ore la câteva zile. Ulterior se instalează cea de-a doua etapă, cea de negare, care poate dura de la câteva zile la câteva luni sau, în cazul în care etapele doliului nu sunt depăşite cu succes rând pe rând, poate lăsa “reziduuri” care să se resimtă mulţi ani.
Etapa a 2-a: Negarea
Etapa de negare este cea în care partenerul părăsit îşi doreşte cu ardoare ca nimic din ceea ce s-a întâmplat să nu fie adevărat: fie să se trezească şi să îşi dea seama că a fost un coşmar, fie cumva să dea timplu înapoi şi să îşi continuie viaţa ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat. De fapt persoana nu doreşte să se confrunte cu situaţia, ci mai degrabă ar prefera să pretindă că aceasta nu există. Asta nu este în nici un fel un semn de slăbiciune, este ceva extrem de uman şi de normal, cine şi-ar dori să parcurgă o situaţie extrem de negativă? Totuşi, realitatea îi arată celui părăsit că este singur şi atunci modul “logic” de a nega evenimentul este să îşi dorească cu ardoare revenirea partenerului în relaţia de cuplu. Este extrem de greu pentru cineva care tocmai a ieşit din şoc să înceapă să construiască o viaţă alternativă, aşa că persoana crede cu tărie că singurul viitor acceptabil pentru sine este cel împreună cu fostul partener, drept care începe să caute argumente care să îi întărească opinia că acesta se va întoarce în cuplu. Poate că aceste argumente pot avea şi o bază în realitate, dar în orice caz cu ce greşeşte cel aflat în negare este că îşi imaginează că odată partenerul întors în cuplu lucrurile vor reveni exact la situaţia dinainte de ruptură, fără a lua câtuşi de puţin în calcul toată încărcătura emoţională negativă pe care a adus-o procesul de rupere care tocmai s-a petrecut.
In consecinţă, în această etapă persoana părăsită este într-o stare de “stupoare” psihologică, singura preocupare fiind aceea de a căuta argumente care să îi intărească părerea că celălalt îşi va da seama de greşeală, o va regreta şi va reveni. Aceasta se asociază în cele mai multe cazuri cu o activiate frenetică de “spionare” a fostului partener, de culegere de informaţii (toate interpretate în sensul posibilităţii de revenire) şi nu de puţine ori cu semnale mai mult sau mai puţin explicite către acesta că va fi bine primit dacă se întoarce. Unori întoarcerea este considerată chiar o datorie a celuilalt partener, care devine cumva responsabil de suferinţa celui părăsit, fără a ţine cont că “dragoste cu sila nu se poate”. Copiii, dificultăţile materiale sau neputinţele fizice, situaţiile legale ale celui rămas în urmă – toate sunt considerate argumente pentru a presa revenirea.
Dacă vi se pare că acesta este un tablou critic, vă rog să înţelegeţi că nu este de loc aşa – este vorba de emoţii umane: cel aflat în negare suferă, iar cele de mai sus sunt, în etapa aceasta, cam singurele metode pentru a-şi atenua măcar parţial suferinţa. Cu atât mai mult cu cât orice rupere de relaţie duce la scăderea puternică a stimei de sine şi la sentimentul devalorizării sociale. Celui părăsit i se pare că singur nu are valoare şi îi este ruşine să mărturisească celor din jur că a fost “lăsat”. Toate aceste manifestări sunt cu atât mai puternice cu cât durata relaţiei a fost mai mare, deoarece persoana a investit în această relaţie, a făcut-o parte a unui proiect de viaţă – proiect care este acum anulat dintr-odată.
In etapa de negare pot apare diferite manifestări somatice (dureri fără cauză organică), somnul poate fi tulburat, sau încărcat de coşmaruri şi se pot instala şi atacurile de panică.
Ce să faci în etapa de negare:
- Orice fel de activitate pentru tine care să îţi aducă măcar pe moment o stare de bine. Nu ştii dacă se va întoarce sau nu, poţi doar să speri la asta, dar de ce ai pierde timpul până la presupusa revenire complet degeaba? Dacă voiai să slăbeşti – e o ocazie bună, dacă voiai să începi să faci sport – poţi să începi, dacă voiai să înveţi o limbă străină – de ce nu ? Sau poate să te apuci de pictat, de făcut origami sau de un curs de perfecţionare … orice tip de activitate care să te ţină cumva “ocupat”, să te distragă de la gândurile obsesive şi mai ales să îţi dea impresia că te îndrepţi spre “undeva”, chiar dacă acest “undeva” este extrem de nebulos. Dacă nu îţi vine să faci nimic decât să stai să aştepţi ca celălalt să revină, ai putea să te întrebi despre cum arată persoana la care ar reveni şi să încerci să o faci mai bună, îndiferent din ce punct de vedere. Că se va întoarce sau nu, paşii făcuţi acum pentru tine rămân ai tăi şi vor conta ca ceva bun ulterior, orice se va întâmpla.
- Să fii cât se poate de restrâns (cât este omeneşte posibil) cu partea de spionare a partenerului şi cu încercările, de orice fel, de a-l face să revină. Nu de alta dar a plecat prea de curând ca să fi avut timp să evalueze cum îi e fără tine, deci argumentele pentru întoarcere se vor lovi de o ureche surdă iar tu nu vei face decât să te şimţi şi mai rănit.
- Să menţii tot ce e solid în viaţa ta: job-ul, preocupările tale anterioare, relaţia cu familia (chiar de la distanţă), relaţia cu copiii.
- Să începi o manageriere curentă a vieţii de unul singur, prin asta înţelegând acele lucruri ţinând de sfera prozaicului; nu are sens să plăteşti mai mult, aşa că scoate-l pe celălalt de la întreţinere dacă a plecat de acasă. Verifică bugetul pentru că nici nu mai câştigă, dar nici nu mai cheluiesc două persoane şi e foarte posibil să vrei să schimbi structura cheltuielilor (poţi reveni oricând dacă se întoarce). Fă noi aranjamente pentru programul copilului, dacă celălalt se ocupa de a-l duce la şcoală sau la lecţiile de engleză. Caută-ţi un loc de stat cât de cât mai de lungă durată dacă tu eşti partenerul care a trebuit să părăsească domicilui cuplului – odată găsit, asigură-ţi un minim confort, chiar dacă îţi repeţi că est doar pentru scurt timp: conteză totuşi să nu dormi chiar pe jos două saptămâni, sau două luni…
- Oricare etapă după şoc este bună pentru a merge la psihoterapie, dacă tu simţi nevoia de aşa ceva (dar nu de formă, nu pentru că te trimit prietenii şi în nici un caz ca un argument pentru celălalt ca să se întoarcă). Poţi alege să traversezi perioada asta însoţit de cineva calificat dar … doar dacă simţi că de asta ai nevoie. Dacă există unul sau mai mulţi copii în cuplu care au rămas cu tine, poate că ar fi util să recurgi la consiliere despre cum să fii cu copiii, chiar dacă simţi că pentru tine nu vrei – nu uita că şi pentru ei e greu, iar ei sunt mai uşor de rănit decât adulţii.
Ce să nu faci în etapa de negare:
- Incă nu eşti suficient de restabilit pentru a lua decizii majore: rămâi la cele curente, iar dacă situaţia te forţează la altceva este mai bine să recurgi la ajutor calificat (de exemplu un avocat pentru divorţuri, un agent imobiliar pentru o locuinţă, etc).
- Nu te auto-învinovăți pentru ceea ce simţi – sigur vor fi unii care îţi vor critica modul de a gândi şi simţi, care te vor face să te simţi “ciudat” pentru că îţi spionezi partenerul sau care vor încerca să îţi nege sau minimalizeze durerea şi trăirile. Tot ceea ce simţi e normal şi este o etapă care la un moment dat va fi depăşită (vom vedea imediat ce şi cum).
Pe cine să păstrezi în apropiere:
- Pe cei capabili să te asculte fără să te judece: o să ai nevoie să vorbeşti foarte mult, probabil şi mult fără sens, dar verbalizarea mai pune ceva ordine în idei. Şi n-ar fi rău ca în afară de ceea ce îţi doreşti să se întâmple să împărtăşeşti cu ceilalţi şi ce faci tu în această perioadă pentru tine – asta te va ajuta să te regăşeşti.
- Pe cei capabili să te însoţească sau să te antreneze în a face ceva pentru tine, la nivel de mici lucruri practice sau de creştere personală (cei care vor ieşi cu tine la alergat, care îţi vor oferi un bilet la teatru sau concert, care vor merge cu tine la o şedinţă de cosmetică sau doar să plimbaţii împreună câinii).
Pe cine să eviţi:
- Pe toţi cei care cred că ei ştiu cel mai bine ce ar trebui să faci şi să simţi şi care te critică aspru atunci când te abaţi de la ideile lor.
- Pe toţi cei care vor să te sprijine în a face scandal, a te răzbuna, a adânci ruptura.
- Pe toţi cei care nu fac altceva decât să îţi critice fostul partener şi să îţi arate cât de rău ţi-a mers de fapt în relaţie; tu nu eşti gata să renunţi la fosta relatie şi aceste critici nu fac decât să te răneasca şi mai mult.
Repet ceva ce am mai spus anterior: mulţi din cei trecuţi la “de evitat” sunt foarte bine intenţionaţi şi vor să te ajute aşa cum ştiu şi pot ei. De cele mai multe ori a evita nu înseamnă a nu le mai răspunde la apeluri, ci a le spune clar ce fel de ajutor ai tu nevoie, eventual a îi face să înţeleagă că nu eşti pregătit încă pentru ceea ce sugerează ei. Vei fi mirat cât de receptivi se vor dovedi majoritatea.
Când se termină etapa de negare? Foarte rar este vizibil un anumit moment clar; în realitate etapele se suprapun parţial iar trecerea de la una la alta este gradată, dar … la un moment dat te surprinzi că începi mai degrabă să îţi faci planuri despre tine şi mai puţin despre voi. Chiar dacă vor mai apărea gânduri recurente despre revenirea lui/a ei, acestea încep din ce în ce mai mult să ţi se pară că țin doar de scenarii imaginare, nu îţi mai face atâta plăcere să te “scufunzi” în ele şi începi să visezi şi la poveşti alternative, chiar dacă pe moment sunt doar vise. Presiunea aşteptării se reduce şi – dacă ai făcut deja câte ceva pentru tine – începi să simţi şi un pic de mândrie pentru cât de puternic ai fost, pentru cât de competent ai gestionat totul, pentru ce ai realizat în timpul în care celălalt nu a fost acolo ca să te întregească. Şi uite că de fapt erai întreg şi de unul singur… Asta înseamnă că etapa de negare se apropie de sfârşit şi vei ajunge să parcurgi următoarea etapă.
