Continui aici seria de “pastile” dedicate etpelor doliului relaţional incepută aici, descriere prezentată prin prisma situaţiei celei mai traumatizante, cea a unei persoane (în egală măsură bărbat sau femeie) care a aflat pe neaşteptate de decizia partenerului de cuplu de a pleca din relaţie. Am prezentat primele trei etape, dar reamintesc că, pe de-o parte, intensitatea, durata şi ordinea acestora poate varia mult în funcţie de profilul personal şi de vechimea şi calitatea relaţiei de cuplu şi, pe de altă parte, că aceste etape ale doliului relaţiei sunt trăite de ambii parteneri care se despart, indiferent de contextul în care a avut loc ruperea relaţiei (de cele mai multe ori însă, fiecare din cei doi parcurge la momente de timp diferite şi în moduri diferite aceste etape). Un alt lucru pe care doresc să îl subliniez este că aceste etape sunt normale, nicidecum iraţionale sau patologice, deoarece fiecare persoană care s-a angajat într-o relaţie de cuplu a investit, la nivel emoţional, cognitiv şi al angajării personale, aşa că va resimţi pierderea în mod destul de similar pierderii ca urmare a doliului după o prsoană decedată.
Prima etapă este cea de şoc, urmată de negare (dorinţa fierbinte şi credinţa că “ceva” se va petrece astfel încât patrenerul să revină şi cuplul să se refacă exact aşa cum fusese anterior). Sfârşitul perioadei de negare se suprapune cu începutul unei perioade de tristeţe, de amărăciune, în care cel lăsat în urmă începe să accepte că lucrurile nu mai pot fi cum au fost şi suferă pentru că începe să îşi dea seama că va trebui, într-un fel sau altul, să continue singur.
Etapa a 4-a – Furia şi ura
In etapa de tristeţe, persoana funcţionează mai degrabă pe un minim emoţional, pentru că multe din resursele pentru emoţii violente au fost cheltuite în etapa anterioară. Are loc şi un fel de odihnă, de încetinire emoţională, cuplată cu o oarecare conştientizare a faptului că cel “lăsat” a putut funcţiona cât de cât şi singur. Pe măsură ce resursele se mai refac puţin (dar oricum rămân departe de funcţionarea normală) apare o dorinţă – profund umană – de a găsi un vinovat pentru starea de amărăciune traversată. Şi oare cine altul să fie mai potrivit decât fostul partener, cel a cărui iniţiativă l-a adus pe cel abandonat într-o astfel de situaţie? În acest moment, persoana “lăsată” începe să privească critic la fosta relaţie. Critic nu înseamnă însă şi obiectiv – în această etapă toate dificultăţile prin care a trecut relaţia, toate problemele celui părăsit – trecute sau prezente – apar ca fiind exclusiv din vina fostului partener de cuplu. Acum se dezgroapă evenimente, dialoguri, situaţii tensionate din trecut şi se construieşte o imagine în care cel părăsit nu doar că a fost un partener ideal în relaţie, dar a şi îndurat o mulţime de nedreptăţi din partea “jumăţăţii”. De la imaginea ideală a cuplului, care era singura formă de supravieţuire în perioada de negare, se trece în cealaltă extremă: cel părăsit se întreabă cum de a putut fi păcălit să intre într-o relaţie toxică, cum de a îndurat atâtea, pentru ca în final să mai fie şi trădat prin plecarea celuilalt.
Aceasta este etapa de furie, în care fosul partener este simţit ca responsabil nu doar de un trecut care acum se vede ca fiind destul de negru, dar şi de suferinţa prezentă precum şi vinovat pentru toate dificultăţile pe care cel părăsit le întrevede în viitor. Această învinovăţire este asociată cu accente emotionale puternice, de furie şi de ură, care nu de puţine ori se revarsă nu doar asupra fostului partener ci şi a aproiatilor lui (prieteni, familie de origine sau o altă persoană cu care acesta a format un cuplu nou) ba chiar uneori asupra unei întregi categorii sociale sau a întregului sex opus. Cel rămas în urmă simte nevoia să îşi exteriorizeze aceste trăiri emoţionale puternice prin limbaj violent, reacţii agresive, ton ridicat. Uneori acestea pot deveni chiar manifestări excesive şi pot apare acţiuni mânate de dorinţa de răzbunare. Cei cu gândire mistică poate chiar vor apela la metode oculte de a aduce ghinionul sau “piaza rea” asupra fostului partener în timp ce unii, mai filozofici, vor aştepta să îi răzbune karma (dar nu vor aştepta liniştiţi şi detaşati, ci clocotind de furie şi ură). Multe persoane chiar vor avea momente în care nu se vor recunoaşte pe sine în violenţa sentimentelor negative – nu le-au avut niciodată atât de puternice şi atât de urâte. Şi totuşi, sunt umane … chiar dacă la un moment dat îl îngrozesc pe cel care le resimte.
Nu este de loc plăcută traversarea etapei de furie (care va ţine probabil câteva săptămâni în forma ei acută şi apoi se va mai atenua, dar episoade recurente pot să mai apară şi după timp mai lung, chiar la nivel de ani). Are însă şi un aspect pozitiv: această furie este şi un motor personal. Cel “lăsat” va face din ce în ce mai multe pentru a deveni autonom, pentru a îşi contura o viaţă proprie, pentru a se redefini, chiar dacă în acest moment motivaţia nu este pentru sine ci una de tip răzbunător (“îţi arăt eu ţie! lasă că o sa vezi că îmi e mai bine fără tine şi îţi vei da cu pumnii în cap!”). Dar chiar şi motivată greşit, o astfel de cale de acţiune este benefică pentru că ceea ce face el singur face de data asta pentru el, conform personalităţii şi dorinţelor sale (şi nu pentru a deveni un magnet care să îl aducă înapoi pe fostul partener). Etapa de furie şi ură este una foarte activă, persoana rămasă singură se angrenează în tot felul de activităţi, îşi lărgeste cercul social, parcă nu mai are timp nici să doarmă de atâta efervescenţa. Această super-activare aduce însă şi o acumulare de oboseală, a cărei instalare indică trecerea într-o nouă etapă.
Ce să faci în etapa de furie şi ură:
- Exprimă-ţi furia şi emoţiile negative, nu le inhiba, lasă-le să iasă la suprafaţă, dar într-un mod controlat. Churchill spunea: “întotdeauna scrie-le scrisori furioase inamicilor, dar niciodata nu le pune la poştă”. Ai nevoie să verbalizezi ce simţi, dar fă-o cu o persoană apropiată şi suportivă, nu la job şi nu cu fostul partener. Sau şi mai bine pune tot ce simţi în scris … apoi rupe scrisoarea.
- Foloseşte aceste emoţii puternice ca un combustibil pentru a te reinventa: încearcă acele lucruri pe care ai dorit să le faci mereu şi nu ai reuşit să găseşti timp pentru ele niciodata, fie că e vorba de un curs de pictură, fie de a învăţa să sari cu paraşuta. Nici măcar nu e nevoie să fie ceva exotic şi ieşit din comun, ai putea la fel de bine să înveţi să găteşti dacă nu ştiai.
- Poţi începe să faci o listă de decizii majore pe care ar trebui să le iei la un moment dat. E prematur să iei şi hotarârile efective acum, dar deja poţi vedea mai multe alternative decât înainte (unele chiar extrem de hazardate): pune-le pe hârtie pe măsură ce îţi trec prin minte şi “joacă-te” cu ele în imaginaţie. In curand (dar nu încă) vei fi în situaţia de a putea hotărî, neafectat de drama ruperii cuplului.
- Lărgeşte-ţi cercul social: deja nu te mai simţi ruşinat că “ai fost lăsat” ci mai degrabă un pic mulţumit că “ai scăpat”. E o ocazie bună de a cunoaşte oameni noi, de a vedea puncte de vedere diferite, experienţe de viată diferite, de a-ţi găsi noi prieteni şi, nu în ultimul rând, de a-ţi da seama că sunt destui alţii în aceeaşi situaţie cu tine, că nu eşti tu o curiozitate a naturii. Aceşti alţii asemenea ţie se poate să îţi fie şi exmplu – fi pozitiv, fie să te ajute să vezi cum ai vrea să nu fii.
- Dacă nu ai făcut-o deja, şi dacă emoţiile ţi se par mult prea greu de dus singur, apelează la un psihoterapeut.
Ce să nu faci în etapa de furie şi ură:
- Nu o lăsa să izbucnească în prezenţa copilului (copiilor). Pentru copil, fostul partener rămâne unul din părinţi, şi a-i arăta că acesta este un om de nimic nu va face decât să-i fragilizeze universul, şi aşa încercat de experinţa separării părinţilor.
- In nici un caz nu îţi lua copilul drept confident şi sprijin; aceasta îl va forţa să se maturizeze rapid şi disfuncţional, îl va responsabiliza fără motiv şi îi va afecta puternic dezvoltarea proprie.
- Evită să izbucneşti în prezenţa fostului partner. Prezenţa lui fizică, sau la telefon, este cel mai bun catalizator pentru a face să iasă la iveală acea parte aproape de abject a emoţiilor negative, de care ulterior va ajunge să îţi fie ruşine; în plus, va face mult mai dificilă rezolvarea unor probleme concrete pe care s-ar putea să le mai aveţi de rezolvat (partaj, modul în care copilul va petrece timpul cu unul sau altul din părinţi, etc)
- Nu-ţi manifesta furia în prezenţa celor care nu sunt direct responsabili de situaţia ta (colegii de birou, vecinii, unii membri ai familei fostului partener); dacă simţi că eşti pe cale să izbucnesti mai bine evită interacţiunea (sau cere-ti scuze după izbucnire, dar atenţie: daca ciclul furie-scuze se tot repetă, va lucra în defavoarea ta).
- Nu-ţi manifesta furia pe obiecte – dacă mai ai în casă haine ale fostului partner nu le tăia cu foarfeca (daca le-ai ascuns în etapa anterioară vei fi ferit de tentaţie). Nu sparge toate farfuriile din bucatărie şi nu îti răni mâinile lovind cu pumnul în pereţi. Şi, mai ales, nu-ti lovi copilul şi nu sări la bătaie pe stradă. Dacă simţi că ai nevoie să elimini furia fizic, mai degrabă ieşi şi fă sport, sau dacă nu, loveşte o pernă până o “învingi”.
- Nu fi ruşinat că te simţi cum te simţi. E uman. Dar fă diferenţa între a simţi ceva (şi a te manifesta după cum simţi în intimitate) şi a acţiona furios în situaţii în care îţi poţi face rău ţie sau altuia.
Pe cine să păstrezi aproape:
- Persoanele calme, echilibrate şi disponibile să asiste la izbucnirile emoţinale fără să le alimenteze sau să le considere ca îndreptate împotriva lor.
- Persoanele care te pot distrage prin antrenarea în activităţi, schimburi de idei, dezbateri pe alte subiecte decât fosta relaţie.
- Persoane cu simţul umorului (dar nu sarcastice) care îti pot atenua stările extreme.
Pe cine să eviţi:
- Persoanele dornice de a interveni într-o situaţie tensionată pentru a o amplifica.
- Persoanele care te sfătuiesc să găseşti o cale de răzbunare, ba chiar se oferă să te ajute – reţine că, îndiferent cât de autentică pare să fie starea ta actuală, e vorba doar de o etapă şi nu de tot restul vieţii tale.
- Pe fostul partener, pe prietenii lui apropiati şi mai ales pe noul/noua parteneră a acestuia.
Deşi nu este deloc plăcută şi nici uşor de traversat, ştiind că etapa de furie şi ură e una normală, încearcă să nu faci lucruri pe care se poate să le regreţi la un moment ulterior (cele legate de izbucnirile necontrolate) şi să foloseşti combustibilul pentru ceva ce îţi va fi de folos mai târziu. Nu de alta, dar acest foc mistuitor al furiei va arde destul de rapid, consumând extrem de multe resurse, care la un moment dat nu vor mai exista – atunci vei intra într-o nouă etapa.
